Cererea de aur, la minimul ultimilor patru ani, în trimestrul al doilea

Cererea de aur la nivel mondial a scăzut în trimestrul al doilea cu 12%, la 856,3 tone, minimul ultimilor patru ani, după vânzări masive pe burse şi temperarea achiziţiilor efectuate de băncile centrale, impactul fiind limitat de creşterea vânzărilor de bijuterii, lingouri şi monede.
Economica.net - J, 15 aug. 2013, 10:05
Cererea de aur, la minimul ultimilor patru ani, în trimestrul al doilea

Grupul de lobby World Gold Council, cu sediul la Londra, estimează că India şi China au fost cele mai mari pieţe în trimestrul al doilea după cantitatea de aur cumpăratã.

Astfel, cererea din India a crescut cu 71%, iar piaţa chineză a urcat cu 87%, cumpărătorii din cele două ţări investind în principal în lingouri şi monede din aur, notează Bloomberg, care citează raportul trimestrial al World Gold Council.

Cererea de lingouri şi monede din aur a atins un nou record, iar livrările de bijuterii au urcat la cel mai ridicat nivel din 2008.

Pe de altă parte, achiziţiile de aur efectuate de băncile centrale au scăzut cu 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 71,1 tone.

Preţul aurului va înregistra în 2013 prima scădere anuală din ultimii 13 ani, deoarece unii investitori şi-au pierdut încrederea în metalul preţios ca activ sigur pe termen lung, după ce programele de stimulare monetară a economiei cu bani proaspăt tipăriţi derulate de marile bănci centrale nu au condus la creşterea inflaţiei.

Preţul aurului a atins cel mai redus nivel din ultimii aproape 3 ani la sfârşitul lunii iunie, evoluţie care a condus la o creştere a cererii, în special în Asia.

Preţul aurului pe piaţa spot a scăzut în acest an la Londra cu 2%, la 1.323,56 dolari pe uncie (aproximativ 42,5 dolari pe gram). Pe 28 iunie, aurul a atins cel mai redus preţ din ultimele 34 de luni, de 1.180,5 dolari pe uncie.

În trimestrul al doilea, preţul mediu al aurului a fost de 1.417 dolari pe uncie, în scădere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 13% comparativ cu nivelul din primele trei luni ale anului.

Cererea estimată de World Gold Council pentru trimestrul al doilea reprezintă cel mai redus nivel din aceeaşi perioadă a anului 2009, potrivit raportului.

Cererea din India a atins 310 tone, urmată de China cu 275,5 tone. În Orientul Mijlociu, achiziţiile de aur au urcat cu 37%, la 67,4 tone. De remarcat este şi creşterea de 73% înregistrată în Turcia, unde bijutierii au încercat să profite de scăderea recentă a preţurilor pentru a acumula stocuri.

Producţia minieră de aur a crescut cu 4% în trimestrul al doilea, la 732,2 tone.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...