Cererile pentru paşapoarte temporare vor putea fi depuse şi la ghişeele din Piaţa Amzei

MAI anunţă că, începând de joi dimineaţă, cererile pentru paşapoartele simple temporare vor putea fi depuse la toate ghişeele din atât din sediul din Şoseaua Pipera, cât şi la cel din Piaţa Amzei, pentru aceasta fiind solicitată Imprimeriei Naţionale o imprimantă specială, care să fie instalată în sediul din zona centrală.
Economica.net - mie, 16 aug. 2017, 18:28
Cererile pentru paşapoarte temporare vor putea fi depuse şi la ghişeele din Piaţa Amzei

Până în prezent, acest tip de paşaport se putea elibera doar la trei ghişee din sediul din Şos. Pipera.

‘Potrivit informaţiilor primite de la specialiştii Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ai Imprimeriei Naţionale, imprimanta va fi montată la sediul din Piaţa Amzei în această noapte (miercuri spre joi -n.r.)’, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, pentru că în sediul din Pipera, miercuri, la ora 15.30 erau în aşteptare 448 de cereri depuse, în timp ce la sediul din Piaţa Amzei erau doar 10 persoane, au fost puse la dispoziţia cetăţenilor mijloace de transport ale MAI pentru a fi transportaţi de la Pipera la sediul din Piaţa Amzei.

Totodată, s-a luat decizia ca persoanele care aşteptau eliberarea paşapoartelor la sediul din Pipera sau care au rămas acolo pentru a depune documentele să primească apă.

MAI mai arată că ministrul afacerilor interne a solicitat conducerii Direcţiei Generale de Paşapoarte ‘să actualizeze analiza privind măsurile concrete de extindere a infrastructurii şi necesităţile de suplimentare cu personal care să deservească la capacitate maximă toate sediile din ţară, până la finalizarea perioadei de vârf în ceea ce priveşte numărul de cereri de eliberare a documentelor’.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...