Cernobîl – regiunea fără populaţie, dar plină de turişti

Centrala nucleară de la Cernobîl şi împrejurimile sale au devenit unele dintre cele mai atractive puncte turistice din Ucraina, fiind vizitate zilnic de mii de turiştii ucraineni, dar şi de străini interesaţi de istoria celui mai mare accident nuclear înregistrat vreodată.
AGERPRES - joi, 24 iun. 2021, 09:06
Cernobîl - regiunea fără populaţie, dar plină de turişti

Locul exploziei din 1986, localităţile fantome din jurul centralei, unitatea militară secretă „Duga-1” atrag atenţia oamenilor din întreaga lume, iar din acest motiv autorităţile ucrainene au decis, în 2010, să deschidă zona pentru vizitatori, după ce studiile au confirmat că nivelul de radiaţii nu poate afecta turiştii care parcurg „zona de excludere” doar o zi.

Vizitele pot fi făcute doar în cadru organizat, iar accesul în zonă se realizează printr-un punct de control, care funcţionează după principiile unui punct vamal şi în care paşaportul fiecărui turist este verificat de militari.

Scurt istoric al catastrofei de la Cernobîl

26 aprilie 1986 este data la care istoria consemnează cel mai mare accident nuclear produs vreodată în lume. Catastrofa se înregistra în regiunea Cernobîl, localitate situată la peste 100 de kilometri Nord de Kiev, capitala Ucrainei.

Dezastrul a fost provocat de o explozie produsă la Reactorul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl, în urma căreia o cantitate uriaşă de substanţe radioactive a fost degajată în atmosferă. Materialul radioactiv a fost răspândit cu rapiditate de curenţii de aer, afectând nu doar regiunea, ci şi statele învecinate.

Zona afectată de deflagraţie se întinde pe o suprafaţă de 4.760 kilometri pătraţi, dintre care 2.598 kilometri pătraţi pe teritoriul Ucrainei şi 2.162 kilometri pătraţi pe teritoriul Belarusului.

După producerea dezastrului, au fost dispuse măsuri de evacuare a populaţiei din 96 de localităţi din Ucraina şi alte 92 din Belarus, sute de mii de persoane fiind obligate să îşi părăsească locuinţele.

La scurt timp după explozie, armata Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice – URSS (uniune de ţări socialiste din care făcea parte la momentul respectiv Ucraina) a început îndepărtarea oamenilor din „zona de excludere”. Practic, toate localităţile amplasate la o distanţă mai mică de zece kilometri de epicentrul dezastrului au fost depopulate, iar oamenii au fost urcaţi în autobuze şi camioane şi au fost trimişi la distanţe uriaşe de casele lor.

Pripyat – oraşul fantomă

Pripyat este un oraş situat la aproximativ 1,5 kilometri de Centrala nucleară de la Cernobîl. Construcţia acestuia a început în anii 1970 cu scopul de a crea condiţii bune de viaţă pentru angajaţii centralei. Pentru a atrage cei mai buni specialişti în zonă, liderii URSS au transformat Pripyat într-una dintre cele mai moderne şi dotate zone urbane, cu blocuri nou-construite, cu port, spital, hotel, stadion, săli de cinema, bazine de înot, parcuri de distracţii şi multe alte facilităţi, după cum povesteşte ghidul turiştilor care aleg să vină în această zonă.

La momentul producerii catastrofei, în oraş trăiau peste 40.000 de persoane. Nimeni nu ştia ceea ce s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 26 aprilie, însă abia a doua zi după explozie oamenilor li s-a cerut să plece. Autorităţile comuniste au încercat să ascundă accidentul, însă, când au realizat dimensiunea dezastrului, au trimis armata să evacueze localităţile.

Nu mai puţin de 1.400 de autobuze din întreaga regiune au fost trimise la Pripyat pentru a îmbarca populaţia evacuată. Locuitorilor li s-a comunicat, printr-un mesaj radio, că trebuie să părăsească locuinţele doar pentru trei zile, însă niciunul nu mai avea să revină în oraş.

De atunci şi până astăzi, toate construcţiile comuniste din această localitate urbană au rămas neutilizate. În cei 35 de ani de nefuncţionare, Pripyat este sufocat de vegetaţia sălbatică ce s-a dezvoltat în fiecare colţ al oraşului. Copacii de zeci de metri ascund faţadele blocurilor şi ale celorlalte clădiri ale oraşului. Esplanada din centrul localităţii a devenit o pădure cu vegetaţie necontrolată. Portul este ascuns în bălării, iar debarcaderul a fost smuls de natură şi aruncat la câteva sute de metri distanţă.

Ghidul care îi însoţeşte pe turişti povesteşte cum locuitorii din Pripyat erau printre privilegiaţii regimului sovietic. Pentru a fi atraşi în zonă, ei au primit mobilă de cea mai bună calitate, televizoare color şi altă aparatură electronică şi electrocasnică, greu accesibilă pentru restul populaţiei. La evacuare, oamenii au lăsat toate aceste bunuri în urmă.

Din păcate, întreaga zonă a fost călcată de hoţi. Aceştia au intrat în toate apartamentele şi nu doar că au furat bunurile de valoare, ci au devastat totul, astfel încât toate uşile şi geamurile imobilelor sunt astăzi sparte.

Vegetaţia este scăpată de sub control, iar, din orice unghi ai privi, copacii nu îţi mai permit să vezi arhitectura localităţii. Portul nu mai există, suprafaţa de joc de pe stadion nu este altceva decât o mică pădure, iar parcul de distracţii a devenit doar o expoziţie de fiare vechi.

Zalissya – satul în care uliţele au devenit cărări în pădure

Satul Zalissya, situat la doar câţiva kilometri de epicentrul dezastrului, prezintă turiştilor frânturi din arhitectura caselor ucrainene vechi şi a satului de altădată. Casele, care au fost părăsite la scurt timp după explozie, sunt acum degradate, însă fiecare element al lor scoate în evidenţă componenta etnografică a zonei. Pereţii caselor cu cerdac sau geamurile vopsite în diferite culori, vasele din lut abandonate pe geamuri, sobele sau cuptoarele din lut arată modul în care trăiau oamenii la ţară.

Magazinul sătesc este deschis acum pentru toată lumea, însă este complet gol. Doar galantarul metalic ruginit aminteşte că acolo s-au vândut alimente perisabile.

Abandonat este şi căminul cultural, o construcţie ridicată în 1959. Scena, deasupra căreia sunt scrise sloganuri sovietice, a rămas nefolosită din 1986.

Într-o curte, proprietarul şi-a parcat maşina în faţa garajului. I s-a spus să plece de acasă pentru trei zile. Nu s-a întors nici astăzi, iar maşina nu mai este decât o caroserie ruginită, după ce hoţii au reuşit să fure totul de pe ea.

Acum, întregul sat este sufocat de vegetaţie. Fostele uliţe din Zalissya nu sunt acum decât nişte poteci dintr-o pădure în care sunt ascunse mai multe case.

Unitatea militară secretă a URSS

În ”zona de excludere” de la Cernobîl a funcţionat unul dintre cele mai puternice radare deţinute vreodată de Uniunea Sovietică. „Duga-1” era, de fapt, o unitate militară de radiolocaţie, care deţinea un performant sistem de interceptare a semnalelor eventualelor rachete pe care adversarii URSS ar fi putut să le îndrepte împotriva sovieticilor.

Unitatea se află în mijlocul unei păduri, iar militarii de aici aveau obligaţia de a trăi doar în locul respectiv, alături de familiile lor. Acestora li s-au creat toate condiţiile pentru a duce o viaţă aparent normală, de la locuinţe de serviciu până la săli de spectacole, dezvăluie ghidul care ne însoţeşte în această călătorie.

Radarul „Duga-1”, care astăzi nu mai este funcţional, din cauza costurilor foarte mari de funcţionare, are nişte dimensiuni spectaculoase. Construcţia monstruoasă din metal depăşeşte 100 de metri înălţime, iar lăţimea are aproape 800 de metri.

În momentul în care a fost pus în funcţiune, radarul a dat peste cap multe dintre staţiile de emisie radio din lume, ca urmare a semnalului puternic pe care îl genera.

Unitatea militară este astăzi o ruină. Clădirile atât ale comenzii unităţii, cât şi spaţiile în care erau cazaţi militarii sunt devastate, fără geamuri şi fără uşi. În schimb, simbolurile sovietice, printre care şi bustul lui Lenin, se regăsesc la principala poartă de acces.

Sarcofagul care a costat 1,5 miliarde de euro

În ciuda exploziei radioactive de acum 35 de ani, turiştii au voie să se apropie, astăzi, de fostul Reactor 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl. Măsura a fost luată după ce autorităţile ucrainene, sprijinite de comunitatea internaţională, au creat pe locul deflagraţiei o „structură de izolare” radioactivă.

Sarcofagul a costat 1,5 miliarde de euro, iar lucrările au durat nouă ani, în cadrul unui proiect cu valoarea totală de 2,2 miliarde de euro. Structura mobilă, considerată cea mai mare din lume, are lungimea de 257 de metri şi greutatea de 36.000 de tone.

În aceste condiţii, mii de turişti ajung zilnic în apropierea fostului Reactor 4 pentru a face fotografii.

În plus, cei care doresc beneficiază, contra cost, de o masă la cantina Centralei nucleare, acolo unde la intrare există şi sisteme de măsurare a radiaţiilor. De altfel, aceste detectoare de radiaţii sunt montate la fiecare ieşire din ”zona de excludere”, pentru ca autorităţile să se asigure că oamenii nu s-au contaminat.

Te-ar mai putea interesa și
Ioana Mihăilă: 87% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 și 91% din decese sunt din rândul persoanelor nevaccinate
Ioana Mihăilă: 87% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 și 91% din decese sunt din rândul persoanelor nevaccinate
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate......
Cota de piață a mașinilor electrice din statele UE a crescut cu peste 100% în trimestrul II
Cota de piață a mașinilor electrice din statele UE a crescut cu peste 100% în trimestrul II
Cota de piaţă a automobilelor electrice s-a dublat în Uniunea Europeană în al doilea trimestru al acestui an, dar rămâne ...
Maia Sandu a convocat Parlamentul Republicii Moldova să se întrunească pe 26 iulie
Maia Sandu a convocat Parlamentul Republicii Moldova să se întrunească pe 26 iulie
Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri după-amiază decretul privind convocarea noului Parlament al Republicii Moldova, ...
Directorul general și directorul financiar al Nepi Rockcastle au anunțat că se pregătesc să plece din companie. Amândoi sunt români
Directorul general și directorul financiar al Nepi Rockcastle au anunțat că se pregătesc să plece din companie. Amândoi ...
Acționarii grupului Nepi Rockcastle au fost anunțați că directorul general al companiei, Alexandru Morar, și directorul ...