Cetăţenii UE şi britanici vor continua să călătorească fără vize după Brexit, potrivit draftului de acord

Cetăţenii Uniunii Europene şi cei britanici vor continua să se bucure de circulaţie fără vize peste Canalul Mânecii după Brexit, cel puţin în cazul vizitelor de scurtă durată, dacă declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Londra, făcută publică joi, va fi adoptată de ambele părţi, transmite Euractiv.
Economica.net - J, 22 nov. 2018, 18:25
Cetăţenii UE şi britanici vor continua să călătorească fără vize după Brexit, potrivit draftului de acord

Londra avertizase că ar putea introduce vize pentru cetăţenii anumitor state din UE după Brexit, dacă optează pentru acest lucru.

Fostul ministru britanic pentru Brexit, David Davis, a afirmat în septembrie 2017 că Regatul Unit va fi liber să introducă vize pentru Polonia, România şi Bulgaria şi poate face acest lucru după ‘ieşirea sa ordonată’ din UE.

Davis a demisionat din funcţie în luna iulie şi a fost înlocuit de Dominic Raab, care la rândul său a demisionat în această lună.

Proiectul de declaraţie ar putea fi aşadar o veste bună, dacă el va fi adoptat oficial, la summitul extraordinar al UE din 25 noiembrie, împreună cu acordul privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar.

Campania pentru ieşirea Regatului Unit din UE, pentru referendumul din 2016, s-a bazat masiv pe mesajul că Brexit-ul va opri est-europenii care vin în număr mare să ocupe locurile de muncă ale britanicilor.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a menţinut regimul de vize pentru Bulgaria şi România până când parlamentului britanic i s-a cerut oficial să ridice vizele la 1 ianuarie 2007, ziua aderării celor două ţări la UE.

În Acordul de retragere, ce are obligativitate juridică, capitolul privind drepturile cetăţenilor nu acoperă circulaţia cu vize. Era de aşteptat ca subiectul să fie menţionat în declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Londra.

Proiectul convenit joi se referă la aceste chestiuni în articolele 50, 51 şi 52. Acestea prevăd:

50. Luând notă că Regatul Unit a decis că principiul liberei circulaţii a persoanelor între Uniune şi Regatul Unit nu se va mai aplica, părţile trebuie să stabilească aranjamente privind circulaţia, aşa cum se arată în continuare;

51. Aranjamentele privind circulaţia se vor baza pe nediscriminarea între statele membre ale Uniunii şi pe reciprocitate deplină. În acest context, părţile vizează să stipuleze, prin legislaţiile lor interne, călătorii fără vize pentru vizite de scurtă durată,

52. „Reciprocitatea deplină” menţionată în proiectul declaraţiei politice se referă la legislaţia UE privind „reciprocitatea în domeniul vizelor” pe care Comisia este de fapt incapabilă să o aplice, cel puţin în contextul relaţiilor UE-SUA.

Un regulament intrat în vigoare la 20 decembrie 2013 cere cetăţenilor ţărilor UE să „reacţioneze în comun” în chestiunea vizelor, în special în cazuri unde ţări străine „supun cetăţenii (UE) unui tratament diferit”.

Un exemplu grăitor este acela că cetăţenii Poloniei, Ciprului, Croaţiei, României şi Bulgariei încă au nevoie de vize pentru a intra în SUA, dar nicio măsură restrictivă sau de retorsiune nu a fost introdusă împotriva Washingtonului.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea Ucrainei până la summitul din 18 decembrie. Belgia a primit asigurări că nu va fi lăsată singură
Liderii din Uniunea Europeană speră să ajungă la un acord privind folosirea activelor ruse înghețate pentru finanțarea ...
Liderii Uniunii Europene îşi propun să ajungă la un acord privind utilizarea activelor statului rus îngheţate pentru a sprijini Ucraina până la următorul summit al blocului comunitar din 18......
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă în luna februarie
AIEA anunță că scutul de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl a fost avariat, după ce a fost lovit de o dronă ...
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ţine sub ...
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte patru oraşe şi face angajări. Salariile oferite
Action, lanțul olandez de magazine ieftine „cu 1.500 de produse sub 5 lei” va deschide unități noi în alte ...
Retailerul olandez Action vrea să deschidă magazine în Târgovişte, Ploieşti, Bistriţa, Floreşti, unde a început ...
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii sau traficanţii de droguri”
Procurorul adjunct al CPI critică sancțiunile SUA. „Nu ar trebui să fim niciodată puşi pe aceeaşi listă cu teroriştii ...
Procurorul adjunct al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Mame Mandiaye Niang, a criticat ferm vineri sancţiunile americane, ...