CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov

Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi Portocaliu de vânt puternic, ploi şi ninsori viscolite, probleme în circulaţie fiind înregistrate pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, informează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA, printr-un comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 nov. 2024, 21:38
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov

„La această oră, echipele de intervenţie acţionează în teren pe secţii de cale ferată de pe raza regionalelor Iaşi şi Braşov pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, unde nu există tensiune în firul de contact, din cauza copacilor căzuţi pe calea ferată”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe raza SRCF Braşov ninge abundent, iar în prezent, intervalul Ditrău – Gălăuţaş a fost scos de sub tensiune accidental, pentru înlăturarea unui copac căzut pe linia de contact. Este afectată circulaţia a trei trenuri de călători (R 4511, 4512 şi IR 1645), care staţionează în gările adiacente până la remedierea deranjamentului şi repunerea sub tensiune a liniei de contact.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ninsoare abundentă, viscol şi ploaie îngheţată), în arealul montan al judeţului Suceava, pe secţiunea Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Ilva Mică, s-au înregistrat numeroşi arbori căzuţi în gabaritul liniei CF. S-a intervenit cu drezine pantograf şi cu personal specializat pe secţiile de cale ferată de pe raza regionalei Iaşi, Pojorâta – Mestecăniş, Ilva Mică – Măgura, Grădiniţa – Larion pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, unde nu exista tensiune în firul de contact.

În prezent, se acţionează cu drezine pantograf şi personal specializat pe distanţa Pojorâta – Coşna – Ilva Mare.

„Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Iaşi va asigura pentru trenurile care tranzitează zona, transbordare cu mijloace auto pe distanţa Vatra Dornei – Salva”, spun reprezentanţii companiei.

Pe raza SRCF Iaşi şi Braşov sunt activate comandamentele locale şi personalul feroviar acţionează şi intervine operativ pentru tăierea/înlăturarea copacilor/crengilor căzute în gabaritul liniei CF sau pe firul de contact.

„În continuare, personalul de specialitate al CFR SA menţine legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) astfel încât, în funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare. În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic. Echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa celor două coduri de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje”, se precizează în comunicat.

Sursa foto: Facebook.com/cfrinfrastructura

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor dă drumul la bani pentru primării și Consilii Județene. Anunț oficial: 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante
Ministerul Finanțelor dă drumul la bani pentru primării și Consilii Județene. Anunț oficial: 2 miliarde de lei pentru ...
Bani pentru primării și Consiliiu Județene. Ministerul Finanțelor anunță că a aprobat normele de aplicare pentru un mecanism de stingerea a plăților restante către administrațiile publice......
Dezastru în Bulgaria – Accident rutier cu 90 de maşini. 12 morţi, peste 50 de răniţi, un român printre victime – Autorităţile au cerut sprijinul armatei (VIDEO şi FOTO)
Dezastru în Bulgaria – Accident rutier cu 90 de maşini. 12 morţi, peste 50 de răniţi, un român printre victime ...
Catastrofă rutieră în Bulgaria. A fost nevoie de mobilizarea armatei bulgare. Autorităţile din Bulgaria au anunţat ...
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind Iranul
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind Iranul
Preţul petrolului a continuat marţi tendinţa de scădere începută luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent coborând ...
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, în primele 10 luni din 2026
Pilonul 2 – Câte milioane de români contribuie la pensiile private obligatorii şi câţi şi-au verificat conturile, ...
Peste un milion de români au accesat pilonul2.ro, portalul privind Pilonul 2 de pensii, în primele zece luni din 2026, ...