CFR anunță remedierea deranjamentelor de pe linia de contact de cale ferată din Valea Jiului

Deranjamentele la linia de contact de cale ferată, pe Valea Jiului, au fost remediate, iar sistemul de alimentare cu energie electrică s-a pus sub tensiune, pe tronsonul Călan - Simeria Triaj, a transmis, sâmbătă, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., într-un comunicat de presă.
AGERPRES - S, 22 iul. 2023, 11:52
CFR anunță remedierea deranjamentelor de pe linia de contact de cale ferată din Valea Jiului

„La ora 10:30 s-au remediat deranjamentele la linia de contact pe Valea Jiului, fiind repus sub tensiune sistemul de alimentare cu energie electrică pe intervalul Călan – Simeria Triaj. Trenurile IR 1835, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Teiuş, şi IR 1824, care circulă pe relaţia Deva – Bucureşti Nord, au fost reînscrise în trafic, urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri de peste 200 de minute. La ora 11:10 s-a retras drezina pantograf din linie curentă, fiind finalizate intervenţiile între Gura Motrului – Turceni, redeschisă linia şi reluată circulaţia trenurilor R 9902 şi 2860”, menţionează operatorul feroviar.

Potrivit sursei citate, la acest moment, rămâne în continuare aplicabilă măsură de dublare cu locomotivă Diesel pe zona Slatina Timiş – Teregova, unde intervenţiile pentru remediere necesită un interval mai mare de timp, deranjamentele la componentele suprastructurii feroviare fiind majore.

CFR S.A. îşi cere scuze tuturor călătorilor pentru situaţie existentă şi îi asigură că personalul feroviar acţionează în continuare pentru înlăturarea efectelor majore produse de furtunile din cursul nopţii pe calea ferată.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...