CFR Călători: 48 de trenuri au fost anulate duminică dimineaţa

Un număr de 48 de trenuri au fost anulate duminică dimineaţa pentru a facilita accesul utilajelor de intervenţie şi prevenirea unor situaţii de nesiguranţă pentru călători, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a CFR Călători.
Economica.net - D, 08 ian. 2017, 08:24
CFR Călători: 48 de trenuri au fost anulate duminică dimineaţa

„La acest moment se circulă pe toate magistralele feroviare. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România s-a luat decizia anulării a 48 de trenuri (ora 7:00) pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri şi pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii. Măsurile operative care se iau au ca prioritate siguranţa oamenilor şi asigurarea legăturilor pe magistrale, între marile oraşe”, informează compania.

Potrivit sursei citate, circulaţia feroviară este adaptată condiţiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a 4 regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa

„Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare. În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa şi retur este asigurată cu mai multe trenuri”, precizează compania.

CFR Călători precizează că în zonele unde va fi necesar pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ger valabilă la nivelul întregii ţări în următoarele trei zile şi au prelungit până duminică noapte la ora 22:00 atenţionarea Cod galben de viscol valabilă pentru 22 de judeţe

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...