CFR Călători e compania care va opera primele trenuri noi cumpărate de România în ultimii 20 de ani

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat, luni, procedura de evaluare tehnică şi financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 oct. 2023, 22:01
CFR Călători e compania care va opera primele trenuri noi cumpărate de România în ultimii 20 de ani

Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul şi centrul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa (prin nodul Caransebeş), Timişoara şi Târgu Jiu, se arată într-o postare a ARF, pe pagina sa de Facebook.

„Demersul are o dublă importanţă: marchează începutul oficial al tranziţiei către o piaţă a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naţionale şi europene în domeniu; s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României, achiziţionate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi. Compensaţia preliminată iniţială de 43,25 lei/tren-km ţine cont de activităţile prestate de operator în vederea introducerii pe reţeaua românească a acestor trenuri, gradul de încărcare iniţial mai redus şi cerinţele de asigurare a calităţii stabilite în documentaţia de licitaţie. La fiecare 6 luni se va face o evaluare pentru stabilirea valorii corecte. Compensaţia este verificată în baza unui mecanism european pentru evitarea compensării în exces, sumele care depăşesc costurile eligibile fiind recuperate de statul român”, notează ARF.

Licitaţia a fost derulată prin intermediul platformei independente de licitaţii a Bursei Române de Mărfuri şi a atras interesul operatorilor români şi internaţionali.

„În baza experienţei câştigate, ARF va lansa în săptămânile viitoare două noi licitaţii care să acopere alte servicii deservite de cele 37 de trenuri electrice noi furnizate de Alstom”, dă asigurări ARF.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...