CFR Călători închiriază locomotive electrice cu 2.700 lei pe zi, pentru reducerea pierderilor

Pentru a-şi diminua pierderile, CFR Călători şi-a propus să obţină venituri mai mari din activităţi precum închirierea locomotivelor. Ponderea veniturilor suplimentare ar urma astfel să crească la 2-3% din totalul veniturilor, faţă de sub 1% în anii precedenţi, conform planurilor managementului companiei.
Anemona Andone - S, 15 iun. 2019, 08:25
CFR Călători închiriază locomotive electrice cu 2.700 lei pe zi, pentru reducerea pierderilor

CFR Călători are obligaţia de a atrage venituri suplimentare prin valorificarea activelor excedentare (închiriere spaţii, închirieri material rulant, închirieri terenuri, etc.) ca orice societate comercială cu un comportament normal în piaţă, au spus reprezentanţii CFR Călători.

Ei au explicat că în anii trecuţi, veniturile suplimentare provenite din valorificarea activelor excedentare au reprezentat sub 1% din totalul veniturilor, iar pentru a reduce pierderea societăţii, managementul companiei a targetat o creştere a acestor venituri de până la 2-3% din total venituri.

Una din componentele de business care implică creşterea veniturilor companiei este „închirierea de material rulant excedentar în mod transparent şi nediscriminatoriu, la nivelul tarifelor aprobate de către Consiliul de Administraţie al CFR Călători”, tarife care se aplică tuturor agenţilor economici în condiţii de nediscriminare.

„Veniturile realizate din închirierea unei locomotive electrice sunt în valoare de 2.700 lei/zi fără TVA. Contractele de închiriere sunt contracte standard care impun obligaţii majore în sarcina chiriaşului în conformitate cu OMT nr. 535, respectiv alte reglementări tehnice în vigoare, inclusiv respectarea activului închiriat prin obligativitatea încheierii unei poliţe de asigurare şi garantarea plăţii chiriei printr-o scrisoare de garanţie bancară”, au mai spus reprezentanţii CFR Călători.

Pasionatii de infrastructură de pe forumul Asociaţiei Metrou Uşor au postat o imagine cu locomotivă EA 772 a depoului Ploieşti, care, potrivit lor, este pregatită pentru a fi închiriată către Unicom Tranzit timp de un an de zile (foto).  Ei comentează însă că decizia de a închiria aceasta locomotivă este „incorectă”, fiind una dintre cele mai bune locomotive ale depoului.

CFR Călători a raportat anul trecut pierderi de 82,79 milioane de lei şi venituri de aproape 2,17 miliarde de lei. În 2017, pierderile companiei erau de 20,15 milioane de lei, iar veniturile se ridicau la 2,18 miliarde de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, existând riscul ca de la 1 octombrie ambulanţele să rămână fără bani......
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...
Beijingul avertizează că va anula întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping, dacă SUA vor aproba noi vânzări de armament către Taiwan
Beijingul avertizează că va anula întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping, dacă SUA vor aproba noi vânzări de ...
China a transmis Statelor Unite că intenţionează să anuleze o întâlnire planificată între liderii celor două ţări, ...
Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri
Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri
Tesla intenţionează să lanseze camionul electric Semi pe piaţa europeană, extinzând modelul dincolo de America de Nord ...