CFR SA: Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă; trenurile pot înregistra întârzieri

Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe întreaga reţea feroviară, fără a fi înregistrate probleme majore în circulaţie, a anunţat, duminică, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
AGERPRES - D, 21 ian. 2024, 11:50
CFR SA: Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă; trenurile pot înregistra întârzieri

„Temperaturile extreme înregistrate în cursul nopţii, care în unele zone au fost de până la -13 grade Celsius, au provocat pe raza mai multor Sucursale Regionale CF (Iaşi, Braşov şi Craiova) defecţiuni ale liniei CF (şine rupte) pe diferite secţiuni, iar circulaţia feroviară s-a realizat/se realizează pe un singur fir, generând întârzieri ale trenurilor. Personalul CFR SA a intervenit şi intervine operativ pentru remedierea acestor defecţiuni, astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, precizează compania.

Potrivit sursei citate, pe raza SRCF Iaşi, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna se menţine restricţia de viteză de circulă 50 km/h, în timp ce pe distanţa Drăgăneşti – Fărcaşele (SRCF Craiova) a fost ridicată restricţia de viteză de 30 km/h.

CFR SA subliniază că întârzierile înregistrate în circulaţia trenurilor în această perioadă sunt cauzate de: restricţiile de viteză introduse în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile, defectările materialului rulant, imposibilitatea manevrării macazelor (din cauza gerului) sau defecţiuni ale liniilor CF (şine rupte).

„Personalul CFR SA este activat şi intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme şi menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, menţionează compania în comunicatul transmis duminică AGERPRES.

Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la nr de telefon 021/9521 – Informaţii CFR, iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul Camere web, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut

Te-ar mai putea interesa și
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, după ce parlamentul a adoptat în formă finală un proiect de lege......
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...
Costul competiţiei pentru AI poate ”umfla” indirect facturile lunare ale consumatorilor şi companiilor (analiză)
Costul competiţiei pentru AI poate ”umfla” indirect facturile lunare ale consumatorilor şi companiilor (analiză)
Pieţele bursiere evoluează aproape exclusiv în funcţie de perspectivele ce vizează industria inteligenţei artificiale, ...