CGMB: 45 de locuinţe de necesitate vor fi transmise Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic

Un număr de 45 de locuinţe de necesitate vor fi transmise de la Administraţia Fondului Imobiliar la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, acestea urmând să fie utilizate pentru relocarea proprietarilor/locatarilor din imobile supuse lucrărilor de intervenţie-consolidare, un proiect de hotărâre pe această temă fiind adoptat luni de CGMB.
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 14:19
CGMB: 45 de locuinţe de necesitate vor fi transmise Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic

De asemenea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, în şedinţa de luni, o serie de proiecte de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor pentru zece imobile incluse în Programul de Consolidare şi aflate în diverse stadii de execuţie.

„Continuăm ambiţiosul program de consolidare a clădirilor cu risc seismic şi în acest sens propunem Consiliului General, spre aprobare, un număr de zece hotărâri privitoare la tot atâtea imobile pentru care au fost reactualizaţi indicatorii tehnico-economici în vederea consolidării, precum şi un proiect de hotărâre privind trecerea unui număr de 45 de unităţi locative din administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar, în cea a Administraţiei pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic, care să le utilizeze ca locuinţe de necesitate”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv operațional în România....
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere ...
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...