CGMB: Preţul de achiziţie al unui autobuz electric creşte de la 480.000 de euro la 620.295 de euro (fără TVA)

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de luni, majorarea valorii celor patru proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional privind achiziţionarea a 100 de autobuze electrice, după ce preţul estimativ al unui astfel de vehicul a crescut de la 480.000 de euro, fără TVA, la 620.295 de euro, fără TVA.
AGERPRES - lun, 02 aug. 2021, 13:23
CGMB: Preţul de achiziţie al unui autobuz electric creşte de la 480.000 de euro la 620.295 de euro (fără TVA)

În urma votului consilierilor generali, valoarea celor patru proiecte creşte astfel: la 90.777.947,92 lei (inclusiv TVA) de la circa 65,4 milioane de lei (inclusiv TVA), la 119.783.677,65 de lei (inclusiv TVA) de la 86,3 milioane de lei (inclusiv TVA), la 47.269.353,33 de lei (inclusiv TVA) de la aproximativ 34 de milioane de lei (inclusiv TVA), respectiv la 105.280.673,14 de lei (inclusiv TVA) de la circa 75,9 milioane de lei (inclusiv TVA).

„Avem patru proiecte care vizează achiziţia de autobuze electrice. Într-o şedinţă precedentă am aprobat studiul de oportunitate pentru majorarea preţurilor. Achiziţionarea de autobuze electrice din fonduri europene a fost o promisiune neonorată a fostei administraţii. Încă din 2018 a existat o hotărâre de Consiliu, au urmat două licitaţii eşuate, pentru că preţurile nu erau cele corecte de piaţă. Ce facem noi azi şi ce am făcut în şedinţa precedentă a fost să actualizăm aceste preţuri, astfel încât să putem, într-o licitaţie reuşită, să cumpărăm 100 de autobuze electrice şi să folosim banii europeni care ne sunt alocaţi”, a spus primarul general, Nicuşor Dan, înainte de vot.

El a menţionat că liniile 300 şi 381 s-au comasat. „Avem o linie care venea din sud până în centru şi avem o linie care mergea din centru până pe bulevardul Ion Mihalache – ele s-au comasat. Linia 601 a fost redenumită 201, nu a dispărut, pentru că cei de la TPBI au spus în mod corect că liniile care încep cu 6 sunt provizorii. Linia 601 nu e demult provizorie. Deci, exact acelaşi volum de trafic, aceeaşi necesitate de vehicule este şi pe linia 300, comasată cu 381, şi pe linia 601, redenumită 201”, a precizat Nicuşor Dan despre aceste linii la care se face referire în două dintre proiectele votate luni.

Municipalitatea, a amintit edilul, a semnat în urmă cu câteva luni contractul pentru 100 tramvaie din bani europeni. Primul tramvai dintre cele 100 va veni în vara anului viitor.

Primăria Capitalei a crescut preţul estimativ al unui autobuz electric de la 480.000 de euro, fără TVA, la 620.295 de euro, fără TVA, conform unor proiecte de hotărâre adoptate în şedinţa CGMB din 29 iunie. Este vorba despre două proiecte de hotărâre prin care se modifică studiul de oportunitate şi se aprobă indicatorii tehnico-economici în vederea achiziţiei a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare.

„Având în vedere faptul că au trecut aproape trei ani de la stabilirea preţului estimativ al unui autobuz electric, cât şi faptul că în perioada 2019-2020 au fost anulate două proceduri de achiziţie publică întrucât ofertanţii au depus oferte neconforme/ inadmisibile din punct de vedere tehnic sau financiar, a fost iniţiată o procedură pentru consultarea pieţei. Astfel, urmare a ofertelor primite conform anunţului postat în SEAP nr. MC1014256 a fost întocmit ‘Raportul privind consultarea pieţei cu privire la determinarea valorii estimate şi a graficului estimat de livrare’ (…) concluzionând că valoarea estimată necesară achiziţiei este de 62.029.500 euro, fără TVA, respectiv 620.295 euro fără TVA/autobuz”, conform referatului de aprobare.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenței de către SC Hewlett – Packard (HP) România (actuala......
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe noi în 2027. Nu cred că vom avea o retrogradare a ratingului
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe ...
România nu putea evita majorarea taxelor şi impozitelor din cauza deficitului bugetar ridicat, susţine preşedintele Consiliului ...
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile proruse
Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară din Zaporojie, fără curent, în urma unui atac ucrainean – autorităţile ...
Atacurile ucrainene cu drone au lăsat miercuri fără curent electric oraşul Energodar, unde este situată centrala nucleară ...