China a testat versiunea proprie a „mamei tuturor bombelor” (presă)

China a testat cea mai puternică bombă nenucleară a sa, anunţă presa oficială de la Beijing, care o numeşte "versiunea chineză a mamei tuturor bombelor", cu referire la dispozitivul lansat în 2017 de armata americană în Afganistan, relatează vineri AFP.
Economica.net - vin, 04 ian. 2019, 18:25
China a testat versiunea proprie a

Producătorul de armament Norinco, o companie chineză de stat, a postat pe site-ul său o înregistrare video care arată, timp de câteva secunde, lansarea unei bombe. Aceasta se prăbuşeşte peste o prerie, producând o uriaşă minge de foc şi nori de fum negru.

Pe reţelele sociale, agenţia oficială Xinhua a descris miercuri dispozitivul, prezentat pentru prima oară, drept „versiunea chineză a mamei tuturor bombelor”. „Puterea sa nu este inferioară decât celei a armelor nucleare”, adaugă aceeaşi sursă.

Lansarea bombei a fost efectuată de un bombardier chinezesc H-6K.

Nici Norinco, nici Xinhua nu au precizat totuşi data sau locul exploziei şi nici raza sa de acţiune.

În aprilie 2017, SUA au lansat în Afganistan cea mai puternică armă convenţională din arsenalul lor, o bombă cu suflu masiv („massive ordnance air blast”, MOAB), pe care au supranumit-o „mama tuturor bombelor”. Scopul declarat a fost distrugerea unei reţele de tuneluri ale grupării Stat Islamic în estul Afganistanului.

Bomba chineză are o lungime de 5-6 metri, dar este mai mică şi mai uşoară decât cea americană, a declarat Wei Dongxu, analist militar din Beijing, citat vineri de cotidianul semi-oficial Global Times. „Explozia masivă care este generată poate distruge cu uşurinţă şi complet ţinte terestre fortificate”, a explicat Wei.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile SUA din sudul ţării, au declarat sâmbătă surse oficiale, relatează......
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...