China ar putea accelera „revoluţia verde” pe toată planeta (raport Ember)

Lumea ar putea fi pregătită pentru scăderea utilizării combustibililor fosili în aproximativ cinci ani, datorită rapidei adoptări de către China a regenerabilelor şi a sporirii dependenţei sale de electricitate, conform unui raport al grupului de experţi în energie Ember, publicat marţi, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 09 sept. 2025, 12:49
China ar putea accelera

Cercetătorii au identificat modul în care consumul de combustibili fosili ar putea fi forţat să scadă pe termen lung, prin intermediul ritmului şi amplorii tranziţiei verzi din China, şi a rolului său dominant în exporturile de energie curată către alte ţări, scrie Agerpres.

În 2023, un sfert din ţările emergente au depăşit SUA în privinţa electrificării economiilor lor, sprijinite de disponibilitatea tehnologiei chineze pentru energia verde, conform Ember.

Un record intern a fost stabilit în primul semestru din 2025, când generarea de energie solară şi eoliană a Chinei a depăşit creşterea cererii de electricitate, reducând consumul de combustibili fosili cu 2%. Aceste evoluţii vin în urma unor investiţii masive în energie curată, care au totalizat anul trecut 625 miliarde de dolari, sau aproape o treime din totalul pe plan global.

„Creşterea Chinei pe segmentul regenerabilelor şi electrificarea economiei schimbă rapid alegerile în domeniul energiei pentru restul lumii, şi se creează condiţiile pentru o scădere a consumului de combustibili fosili. Este posibil ca până în 2030 cererea globală de combustibili fosili să fie într-un declin structurale”, apreciază experţii de la Ember.

Reducerea consumului de combustibili fosili este necesară pentru scăderea emisiilor de carbon şi evitarea celor mai grave consecinţe de pe urma încălzirii Planetei. Dar drumul către „zero net” este complicat de diverşi factori, de la indiferenţa şi chiar ostilitatea la adresa tranziţiei energetice în ţări cum ar fi SUA, la temerile privind costul implementării, în alte state.

Timp de un deceniu, China a fost responsabilă pentru cea mai mare parte a creşterii globale a utilizării combustibililor fosili.

Producerea de echipamente pentru energia solară în SUA costă de şase ori mai mult decât în China, conform datelor Bloomberg. Încălzirea rapidă a climei în Europa ajută producătorii chinezi de aparate de aer condiţionat să ajungă la o nouă piaţă în creştere, compensând pierderea livrărilor în SUA, în urma disputelor comerciale.

Creşterea exporturilor Chinei în august a fost cea mai slabă din ultimele şase luni, pe fondul declinului livrărilor către SUA, deşi creşterea vânzărilor către alte pieţe ajută Beijing să ajungă anul acesta la un excedent comercial record, de peste 1.200 miliarde de dolari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...