China ascute lupta anticorupţie: Trei şefi ai PetroChina şi-au dat demisia în cadrul unei anchete

Trei directori ai PetroChina, cel mai mare producător chinez de energie, şi-au dat demisia în cadrul unei investigaţii guvernamentale, liderii de la Beijing intensificând o campanie naţională anticorupţie, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 15:55
China ascute lupta anticorupţie: Trei şefi ai PetroChina şi-au dat demisia în cadrul unei anchete

Cei trei, între care directorii generali a două divizii ale PetroChina, sunt investigaţi de procuratură, se arată într-un comunicat al companiei.

Aceştia sunt Li Hualin, preşedintele Kunlun Energy Co., distribuitor de petrol şi gaze, Ran Xinquan, vicrepreşedinte al PetroChina şi director general al celei mai mari exploatări petroliere a grupului, şi Wang Daofu, geologul şef al PetroChina.

„Singurul precedent la care ne putem gândi datează din 2007, când preşedintele Sinopec, Chen Tonghai, a fost arestat”, a declarat Simon Powell, analist la CLSA.

Chen, fost preşedinte al Sinopec, a doua mare companie petrolieră din China, a fost condamnat la moarte, cu suspendare, pentru luare de mită, în 2009.

Ancheta de la PetroChina este parte a unei campanii anticorupţie declanşată de preşedintele Chinei Xi Jinping, venit la putere în luna martie. Hotărârea acestuia de a elimina corupţia este scoasă în evidenţă de procesul intens mediatizat al lui Bo Xilai, fost membru al biroului politic al Partidului Comunist, judecat pentru mită, delapidare şi abuz de putere.

„Noua conducere chineză vrea să fie văzută ca fermă împotriva corupţiei. Cazurile recente, inclusiv cel al lui Bo Xilai, au fost ţinte ale liderilor anteriori, aşa că actualul guvern vrea să dea nişte exemple”, a declarat Joseph Cheng, profesor de ştiinţe politice la City University în Hong Kong.

Cei trei directori ai PetroChina sunt investigaţi pentru „încălcări grave ale disciplinei”, a relatat marţi agenţia Xinhua.

Acţiunile PetroChina au fost suspendate marţi la bursa din Hong Kong, înaintea anunţului, iar trazacţiile vor fi reluate miercuri.

PetroChina a devenit cea mai valoroasă companie din lume, depăşind pentru scurt timp ExxonMobil, în noiembrie 2007, când şi-a listat acţiunile la Shanghai Stock Exchange, iar capitalizarea sa a atins 1.000 de miliarde de dolari. Între timp, capitalizarea de piaţă a PetroChina a coborât la 235 de miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...