China deschide porţile investitorilor privaţi, pe care îi invită la proiecte în valoare de 318 miliarde de dolari

Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din China a publicat o listă cu 1.043 de proiecte pe care vrea să le facă în parteneriat public-privat.
Economica.net - lun, 25 mai 2015, 08:41
China deschide porţile investitorilor privaţi, pe care îi invită la proiecte în valoare de 318 miliarde de dolari

Agenţia de stat pentru planificare din China a dat publicităţii, luni, o listă cu peste 1.000 de proiecte în valoare totală de 1,97 trilioane de yuani (317,75 miliarde de dolari) şi invită investitorii privaţi să ajute la finanţarea, construirea şi operarea lor, notează Reuters.

Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă (CNDR) a declarat că cele 1.043 de proiecte, în sectoare precum transport, conservarea apei şi servicii publice, vor fi făcute sub formă de parteneriat public-privat (PPP). Un comunicat al CNDR nu specifică dacă investitorii privaţi includ firme străine.

Pe măsură ce creşterea sa economică dă semne de încetinire, China apelează tot mai des la PPP, un model pe care nu-l folosea înainte, pentru a evita problemele de finanţare care fac, adeseori, autorităţile locale să se împrumute peste posibilităţile de plată.

Lista include proiecte planificate pentru 29 de zone, inclusiv capitala Beijing şi provincia Jiangxi din sud-est. Printre proiecte se află două linii de metrou în oraşul estic Hangzhou (în valoare de 51,9 miliarde de yuani) şi un spital de 6,4 miliarde de yuani în Urumqi, capitala Xinjiang.

($1 = 6.1999 yuani chinezeşti)

Sursa: Reuters

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...