China frânează. Creşterea economică a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani

Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat în trimestrul al doilea un avans de 6,2%, cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani, în condiţiile în care cererea atât acasă cât şi peste hotare a scăzut din cauza disputelor comerciale cu SUA, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 15 iul. 2019, 06:59
China frânează. Creşterea economică a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani

Cifra anunţată luni de Biroul naţional de statistică este în linie cu estimările analiştilor care susţin că autorităţile de la Beijing trebuie să facă mai mult pentru a stimula consumul şi investiţiile precum şi pentru a restabili încrederea companiilor.

Aceasta este cel mai mic avans al PIB înregistrat de la debutul publicării datelor trimestriale în 1992. Cu toate acestea creşterea economică rămâne în intervalul vizat de Beijing pentru acest an, între 6% şi 6,5%, după un avans de 6,6% în 2018.

„Mediul economic este în continuare complicat, atât în China cât şi în străinătate, creşterea mondială încetineşte iar instabilităţile şi incertitudinile externe cresc”, a recunoscut purtătorul de cuvânt al Biroul naţional de statistică (BNS), Mao Shengyong.

Preşedintele american Donald Trump, care critică excedentul comercial înregistrat de China în raport cu ţara sa, a impus anul trecut tarife vamale punitive pentru numeroase produse chineze. În luna mai a acestui an Washingtonul a decis să introducă tarife vamale suplimentare variind între 10% şi 25% pentru produse chineze în valoare de 200 miliarde dolari.

„Războiul comercial are consecinţe enorme asupra economiei chineze. Şi având în vedere că negocierile nu aduc progrese semnificative, suntem cu siguranţă încă departe de momentul de vârf pentru economia chineză”, estimează Edward Moya, analist la firma de brokeraj Oanda.

Pentru a susţine economia, Guvernul chinez s-a angajat în luna martie să reducă presiunea fiscală asupra companiilor cu aproape 2.000 de miliarde yuani (265 miliarde euro). În paralel, Beijingul încearcă să realizeze un echilibru între susţinerea companiilor care au nevoie de credit, fără a majora însă gradul de îndatorare.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...