China îi cere lui Trump să nu condiţioneze schimburile comerciale de dosarul nuclear nord-coreean

China a cerut luni Statelor Unite să nu lege dosarul nuclear nord-coreean de discuţiile privind comerţul între cele două puteri, după un mesaj pe Twitter al preşedintelui american Donald Trump, care a acuzat Beijingul de lipsă de acţiune faţă de Phenian, relatează AFP.
Economica.net - lun, 31 iul. 2017, 09:44
China îi cere lui Trump să nu condiţioneze schimburile comerciale de dosarul nuclear nord-coreean

‘Considerăm că problema nucleară nord-coreeană şi schimburile comerciale sino-americane sunt două subiecte distincte, care ţin de domenii complet diferite’ şi care ‘nu trebuie discutate în comun’, a afirmat ministrul adjunct al Comerţului, Qian Keming, cu ocazia unei conferinţe de presă.

De altfel, ‘relaţiile comerciale sino-americane, în ansamblu, sunt reciproc avantajoase’ şi ‘SUA au obţinut mari beneficii din comerţul bilateral şi din cooperări în termeni de investiţii’ mixte, a afirmat oficialul chinez.

Acest înalt responsabil a răspuns la o întrebare privind postarea de sâmbătă de pe Twitter a lui Donald Trump, în care acesta părea să ameninţe cu represalii împotriva Beijingului, acuzat că face prea puţin în ceea ce priveşte Coreea de Nord după noul tir cu rachetă balistică intercontinentală al Phenianului.

‘Sunt extrem de dezamăgit de China. Foştii noştri lideri stupizi le-au permis să facă miliarde de dolari din comerţ pe an, şi totuşi ei nu fac NIMIC pentru noi în privinţa Coreii de Nord, doar vorbe’, a scris Trump pe Twitter.

‘Nu vom permite ca acest lucru să continue. China ar putea uşor să rezolve această problemă’, a adăugat preşedintele american.

În mai multe rânduri, preşedintele american a cerut Chinei să blocheze ambiţiile vecinului său nord-coreean, dar Beijingul, care a întrerupt deja importurile de cărbune nord-coreean, consideră că singura opţiune posibilă este dialogul.

China, principalul aliat al Phenianului, a condamnat tirul cu rachetă balistică nord-coreean efectuat vineri, cerând regimului stalinist să respecte rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. Beijingul a cerut de asemenea ‘tuturor părţilor’ să dea dovadă de reţinere.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat la rândul său că, ‘în calitate de susţinători economici ai programului nucleare balistic’ al Phenianului, Beijingul şi Moscova au o ‘responsabilitate specială’ în agravarea acestei ameninţări.

În reacţie, SUA şi Coreea de Sud au efectuat sâmbătă un exerciţiu militar comun, iar Seulul a anunţat accelerarea desfăşurării pe teritoriul său a scutului american antirachetă THAAD (Terminal High Altitude Area Defense).

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...