China se aşteaptă la consolidarea relaţiilor cu UE în timpul preşedinţiei lui Donald Tusk

China l-a felicitat marţi pe fostul premier polonez Donald Tusk pentru începerea, luni, a mandatului său de cinci ani în calitate de preşedinte al Consiliului European, relatează Xinhua.
Economica.net - mar, 02 dec. 2014, 11:36
China se aşteaptă la consolidarea relaţiilor cu UE în timpul preşedinţiei lui Donald Tusk

China este dornică să lucreze cu Europa în vederea consolidării parteneriatului lor pentru pace, creştere, reformă şi civilizaţie, dar şi în vederea implementării Agendei de Cooperare Strategică China-UE 2020 cu scopul de a aduce parteneriatul strategic comprehensiv la un nou nivel, a precizat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze Hua Chunying, într-o conferinţă de presă la Beijing.

De asemenea, ea şi-a exprimat aprecierea pentru fostul preşedinte al Consiliului European Herman Van Rompuy, pentru eforturile acestuia în vederea întăririi relaţiilor dintre China şi UE, afirmând că acesta a conferit o mare importanţă relaţiilor bilaterale, depunând numeroase eforturi în acest sens, scrie Agerpres.

Tusk, care va prezida summiturile şi va reprezenta UE la nivel internaţional, a fost desemnat pentru acest post de către liderii blocului comunitar după alegerile europarlamentare din mai. El va conlucra cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...