China şi-a majorat rezervele de aur cu 57% în ultimii şase ani la 1.658 de tone

Rezervele de aur ale Chinei se situau la 1.658 de tone la finele lunii iunie anul curent, cu 57% mai mai mari decât cele 1.054 tone în luna aprilie 2009, ceea ce plasează China în faţa Rusiei, pe poziţia a cincea în topul ţărilor cu cele mai mari rezerve de aur din lume, a anunţat vineri Banca Centrală a Chinei, care a dezvăluit pentru prima dată în ultimii şase ani care sunt rezervele sale de aur, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 14:07
China şi-a majorat rezervele de aur cu 57% în ultimii şase ani la 1.658 de tone

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului (WGC), SUA au cele mai mari rezerve de aur din lume, 8.133,5 tone, scrie Agerpres.

Chiar dacă aurul nu mai este utilizat pentru a susţine bancnotele de hârtie, el este în continuare o parte importantă din rezervele băncilor centrale din SUA şi Europa. Unul dintre motivele pentru care China a început să stocheze aur este şi planul Beijingului de a diversifica rezervele valutare. În paralel, există presiuni pentru ca yuanul chinez să fie inclus în coşul de valute al Fondului Monetar Internaţional, care include dolarul, euro, yenul şi lira britanică.

‘Pieţele speculează de mai mulţi ani cu privire la rezervele de aur ale Chinei, iar până acum Banca centrală a Chinei a fost reticentă să dezvăluie aceste informaţii’, a declarat Fu Peng, manager de portofoliu la Lianzhan Global Macro Fund Management Co. Potrivit acestuia, dezvăluirea acestor informaţii ar putea semnala că China vrea un rol mai important pentru moneda sa la nivel global prin practicarea unei politici de transparenţă deplină.

China este, de asemenea, cel mai mare producător mondial de aur şi în prezent se luptă cu India pentru titlul de cel mai mare consumator de aur. În 2014, preţul aurului a înregistrat al doilea an de scădere consecutivă, o premieră după 2000, în condiţiile în care dolarul american s-a apreciat pe fondul speculaţiilor că Rezerva Federală va majora dobânda de referinţă pentru prima dată după 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...