Chinezii de la Dahai construiesc o fabrică de panouri fotovoltaice în România, cu o capacitate de producție de 2.000 MW pe an

Producătorul de panouri fotovoltaice Dahai Solar din China construiește în județul Călărași o fabrică de panouri fotovoltaice cu o capacitate anuală de 2.000 MW. Fabrica va fi operațională la toamnă.
Mihai Nicuţ - mie, 10 apr. 2024, 22:10
Chinezii de la Dahai construiesc o fabrică de panouri fotovoltaice în România, cu o capacitate de producție de 2.000 MW pe an

Dahai Solar a început construcția unei fabrici de panouri fotovoltaice în Călărași, care acum așteaptă livrarea liniei de asamblare, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții companiei chineze la solicitarea Economica.net. Fabrica va avea o capacitate de producție de 2.000 MW de panouri fotovoltaice pe an, iar compania spune că va deveni operațională în acest an, în “august-septembrie”.

Fabrica va avea circa 150 de angajați, care vor fi recrutați din România și din mai multe țări din Estul Europei.

“Piața țintită pentru livrarea panourilor este reprezentată de țările europene. Am ales România datorită potențialului său uriaș de dezvoltare și sperăm să folosim România ca centru de producție și vânzări în Europa de Est și să ne extindem în țările din Europa de Est”, au spus reprezentanții Dahar la solicitarea Economica.net de a da detalii despre viitorii clienți și despre motivul pentru care construiesc o fabrică aici.

Investiția în fabrica de la Călărași se ridică la 10 milioane de euro, după cum au transmis reprezentanții firmei. Aici vor fi produse panouri fotovoltaice TOPcon (Tunnel Oxide Passivated Contact – o tehnologie avansată esențială pentru eficiența și durabilitatea panourilor solare) monofaciale, bifaciale, cu o capacitate de până la 690W.

Dahai Solar are deja un showroom în București.

Odată finalizată, fabrica chinezilor ar fi, potrivit datelor noastre, singura astfel de unitate din România cu o capacitate semnificativă. În România a mai activat o fabrică de panouri a unui antreprenor local, Altius Fotovoltaic, în Giurgiu, cu o capacitate maximă de 1.500 MW, dar din ce știm s-a închis pentru că nu a mai putut face față concurenței din China. De asemenea, o unitate de asamblare avea și o altă firmă, Wattrom, dar, la fel, se pare că acum doar vinde panouri.

Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Dahai este de fapt un conglomerat industrial activ în mai multe domenii, cu sediul în provincia Shandong din China. Dahai Solar a fost înființată în 2011 și acum are peste 1.000 de angajați în patru fabrici cu o capacitate anuală de producție de 5.000 MW la care se adaugă linii de producție de stații de încărcare, invertoare și baterii.

Te-ar mai putea interesa și
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC)
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ...
O cercetare la care a colaborat Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) a condus la realizarea primei hărţi naţionale a zonelor cu risc de căderi de roci din România....
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola anunță noul telefon motorola edge 70 max, creat pentru a ține pasul cu utilizatorii care se joacă, urmăresc ...
Grecia blochează sancţiunile UE împotriva Rusiei pentru a proteja o firmă de transport maritim (presă)
Grecia blochează sancţiunile UE împotriva Rusiei pentru a proteja o firmă de transport maritim (presă)
Grecia blochează un nou pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru a proteja compania Dynagas a ...
CJUE afirmă că decizia ICCJ privind prescripţia nu este conformă cu dreptul UE şi nu se aplică la cauzele pe rol
CJUE afirmă că decizia ICCJ privind prescripţia nu este conformă cu dreptul UE şi nu se aplică la cauzele pe rol
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de extindere ...