1EUR = 4.7776 RON | Bucureşti 11 º

Imobiliare

Chiriile garsonierelor au depăşit salariul minim net. Teoretic, peste trei milioane de oameni nu au acces la chirie

Chiria medie cerută pentru o garsonieră a depășit în valoare salariul minim net, potrivit site-ului Anuntul.ro. Astfel, în vreme ce chiria medie din București se cifra, în septembrie, la 276 de euro/lună, salariul minim net e undeva la 268,7 euro/lună, ceea ce îngreunează accesul la piața chiriilor. În acest timp, chiria medie pentru două camere e de 406 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere ajunge la 520 euro/lună.

23 oct, 2019 | ECONOMICA.net

Pe date oficiale, 3,16 milioane de angajați, 49% din total, plătiți cu salariul minim, nu pot accesa piața chiriilor, decât dacă au si alte surse de venituri sau dacă partenerul are salariul mult mai mare.

Zona cu cele mai mari chirii din București, la toate categoriile de unități locative, e Aviației, unde, de altfel, se cer 368 euro lunar pentru o garsonieră, 614 euro lunar pentru un apartament cu două camere și 1.061 euro pentru trei camere.

Invers, cele mai mici chirii sunt cerute în Berceni-Giurgiului, 238 euro pe lună pentru o garsonieră, 321 euro pe lună pentru două camere și 383 euro lunar pentru apartamentele cu trei camere. 

Chirii medii în București

Zona                Garsoniere          Apartamente cu 2 camere     Apartamente cu 3 camere


Berceni
               238 euro/lună             321 euro/lună                         381 euro/lună

Drumul Taberei  248 euro/lună             321 euro/lună                         376 euro/lună

Pantelimon         249 euro/lună            341 euro/lună                          340 euro/lună

Colentina-Obor   251 euro/lună            352 euro/lună                          439 euro/lună

Titan - Dristor     261 euro/lună            358 euro/lună                          424 euro/lună

Militari                269 euro/lună            364 euro/lună                          411 euro/lună

Stefan cel Mare   277 euro/lună           472 euro/lună                           521 euro/lună

Crângași             303 euro/lună            441 euro/lună                           460 euro/lună

Universitate       306 euro/lună             462 euro/lună                           521 euro/lună

Tineretului         309 euro/lună             402 euro/lună                           484 euro/lună

Victoriei              328 euro/lună            482 euro/lună                           599 euro/lună            

Unirii                  336 euro/lună             484 euro/lună                           639 euro/lună

Aviaţiei               368 euro/lună            614 euro/lună                         1.061 euro/lună

Sursa: Anunțul.ro

Creșterea medie a chiriilor e relativ modestă în ultimul an, de la 267 euro/lună în septembrie 2018, la 276 euro/lună în septembrie 2019. Cam aceeași situație se regăsește și în cazul chiriilor pentru apartamentelor cu două camere, care s-au majorat cu patru euro între septembrie 2018 și septembrie 2019, dela 402 euro/lună, la 406 euro/lună.

După cele două tipuri de apartamente mai cerute la închirieri, locuințele cu trei camere, mai puțin căutate au scăzut cu circa șase euro între septembrie 2018 și septembrie 2019, de la 526 euro/lună, la 520 euro/lună.

Chirii mai mari în marile oraşe din regiune

Bucureştiul rămâne, însă, cel mai ieftin oraş din regiune, la o comparaţie cu oraşe precum Budapesta, Varşovia sau Praga. În Budapesta, de exemplu, se pot găsi doar camere în apartamente la comun la circa 200-250 de euro, chiriile medii din Varşovia depăşesc 600 de euro/lună, iar în Praga se apropie de 800 de euro pentru un apartament cu două camere, iar cele pentru garsoniere trec de 500 euro.

Bucureștiul, e mai ieftin, și mai are oportunități, dar acestea, de obicei, au problema zonei foarte îndepărtate de centru și de dotări, care, în general, lipsesc.

De asemenea, legea chiriilor nu prea există sau e ignorată, chiriașii fiind, de cele mai multe ori la bunul plac al proprietarilor. De altfel, atât România, cât și țările din regiune sunt țări de proprietari, la noi circa 94% dintre unitățile locative fiind locuite de proprietarii lor, deci piața chiriilor e mut subdimensionată spre deosebire de țările Occidentale, unde raportul e mult mai echilibrat, undeva 50%-60% proprietate, restul chirie, care permite, în special angajaților tineri, să fie mult mai mobili decât esticii.

În ultimul timp, însă, au apărut și la noi semne ale conturării unor portofolii de locuințe de închiriat, în general disparate, marile companii de profil din Occident fiind neinteresate de piața din regiune, aceasta fiind împinsă de la spate de expați sau angajații autohtoni relocați ai marilor companii, care accesează, însă, alte categorii de apartamente.

De altfel, consultantul imobiliar JLL a lansat un departament rezidențial și intenționează să susțină dezvoltarea pieței de build to rent, deși România e o piață de proprietari.

„Deși în România preferințele sunt pe cumpărături, încercăm să impunem și modelul locuințelor de închiriat. Dacă calculele ies pe plus, s-ar putea face, de ce nu? Dezvoltatorii nu au de ce să se dea la o parte, dar, firește, depinde de amplasament, de teren etc. De altfel, există Vitan Estates, proiect construit exclusiv pentru închiriat, chiar și Stejarii, deși acolo vorbim despre altă categorie. Cât privește cererea, ea există, sunt în majoritate tineri”, spune Andreea Hamza, șeful noului departament rezidențial al JLL.

În acelaşi timp, Bucureştiul are unele dintre cele mai ridicate randamente la chirii (locul trei în UE, conform unui studiu recent) de peste 5%, ceea ce încurajează, în special, micii investitori să construiască portofolii de apartamente pentru închiriat mai ales în orașele universitare.


CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO