Chisăliţă, AEI: „Înverzirea” economiei nu se poate realiza fără aportul gazului natural

Tranziţia spre o economie verde nu se poate realiza fără aportul gazului natural, combustibil care va continua să fie o resursă importantă în următoarele decenii, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
AGERPRES - D, 28 ian. 2024, 14:54
Chisăliţă, AEI:

„Ministerul Energiei pregăteşte un nou apel pentru producţia de hidrogen, care ar putea fi lansat în a doua parte a acestui an. Proiecte absolut necesare, întrucât, pentru a reduce la zero emisiile de CO2 până în 2050, industria din România este obligată să „înverzească gazul natural”. Se vorbeşte tot mai mult de amestecul de hidrogen şi de gaz, dar şi de captarea dioxidului de carbon – un angajament în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene. Chiar dacă a primit un statut inferior şi restricţii de finanţare, gazul natural va continua să fie o resursă importantă în următoarele decenii. În plus, tranziţia la verde nu se poate realiza fără aportul acestui combustibil”, menţionează Chisăliţă, într-un comunicat citat de Agerpres.

În viziunea specialistului, gazul natural poate să se alăture gazelor viitorului, alături de biogaz, biometan, hidrogen şi captarea dioxidului de carbon.

„Pentru aceasta avem nevoie de un concept. Asociaţia Energia Inteligentă, lansează public în premieră Conceptul Gazele Viitorului în România. După euforia regenerabilelor, în lumea ştiintifică au apărut voci care recunosc că regenerabilele nu au cum să înlocuiască în prezent în totalitate sursele fosile. Se punctează că principalele acţiuni spre care ar trebui să ne îndreptăm sunt economia circulară şi eficienţa energetică. Dar, realităţile curente au dovedit că adoptarea acestora pe scară largă este greoaie şi atunci trebuie să ne orientăm rapid către hidrogen, captarea dioxidului de carbon, energiei nucleară, pentru ca într-un final, să atingem acest Net Zero CO2. Abordarea simplistă, care a promovat aproape exclsuiv energia regenerabilă, s-a lovit de realitatea cruntă a societăţii”, a declarat specialistul.

Potrivit sursei citate, marii poluatori din România sunt obligaţi de Uniunea Europeană să implementeze tehnologia de captare şi stocare a dioxidului de carbon, dar deocamdată proiectele de stocare sunt puţine şi se lovesc de opoziţia oamenilor. „O încercare recentă de explorare a unui sit a strânit o reacţie foarte negativă în rândul unor localnici. Industria de petrol şi gaze cere ajutorul autorităţilor”, a afirmat Dumitru Chisăliţă.

Recent, în cadrul unei conferinţe organizată de Asociaţia Energia Inteligentă s-a lansat „Registrului E-carbon” (versiunea BETA), o modalitate de calcul a cantităţii de carbon stocate de orice persoană, certificarea acestei cantităţi stocate şi atingerea ţintei individuale de Net-Zero CO2.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...