Christine Lagarde candidează pentru un nou mandat în fruntea FMI

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, fostul ministru francez Finanţe, Christine Lagarde şi-a anunţat vineri, în mod oficial, candidatura pentru un al doilea mandat în fruntea instituţiei financiare internaţionale, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 22 ian. 2016, 08:32
Christine Lagarde candidează pentru un nou mandat în fruntea FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a demarat joi procesul de depunere a candidaturilor şi speră să numească noul director general până la începutul lunii martie. Actualul mandat de cinci ani al lui Christine Lagarde expiră în luna iulie şi deocamdată nu a apărut niciun alt contracandidat.

‘Da, candidez pentru un al doilea mandat’, a declarat Christine Lagarde pentru postul de televiziune France 2. ‘Sunt onorată să primesc, încă de la începutul procedurilor, sprijinul Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Coreei de Sud şi Chinei’, a adăugat Lagarde.

Întrebată despre faptul că în luna decembrie 2015 a fost trimisă în judecată în faţa Curţii de Justiţie a Republicii Franceze (CJR) pentru rolul său în afacerea Tapie-Crédit Lyonnais, fostul ministru al Economiei şi Finanţelor din Franţa a asigurat că a acţionat în interesul statului şi în conformitate cu legea.’Sper că justiţia, indiferent cât de lungă sau de penibilă va fi procedura, îmi va da dreptate’, a spus Lagarde. Cazul vizează rolul presupus al lui Christine Lagarde într-un caz controversat de arbitraj în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie, care a primit 403 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma vânzării companiei Adidas.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea Băncii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional. Cinci dintre directori generali ai FMI au fost francezi, doi au fost din Suedia şi câte unul din Belgia, Olanda, Germania şi Spania. Italia şi Marea Britanie nu au avut încă un reprezentant care să ocupe această funcţie.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...