Christine Lagarde dezminte că vrea să plece din fruntea BCE pentru a se alătura Forumului Economic de la Davos

Christine Lagarde a spus joi că este hotărâtă să îşi ducă la capăt mandatul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), dezminţind zvonurile potrivit cărora intenţionează să se alăture Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia), transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 05 iun. 2025, 18:19
Christine Lagarde dezminte că vrea să plece din fruntea BCE pentru a se alătura Forumului Economic de la Davos

„Pot să vă spun în mod ferm că am fost întotdeauna şi sunt pe deplin hotărâtă să îmi îndeplinesc misiunea şi să îmi duc la capăt mandatul”, a declarat Christine Lagarde în conferinţa de presă care a urmat reuniunii comitetului de politică monetară.

Mandatul lui Christine Lagarde la conducerea BCE a început în 2019 şi ar urma să se încheie în luna octombrie 2027.

În urmă cu o săptămână, Financial Times a dezvăluit că Lagarde a discutat despre scurtarea mandatului său la BCE, cu aproximativ 10 luni, pentru a prelua funcţia de preşedinte al Forumului Economic Mondial, lucru negat la acea vreme de un purtător de cuvânt al băncii. Financial Times l-a citat în articolul său pe Klaus Schwab, fondator şi fost preşedinte al Forumului Economic Mondial (Forumul Davos), potrivit căruia Lagarde şi el au discutat această posibilitate mai mulţi ani şi că au vorbit inclusiv despre oferirea unui apartament în Elveţia, pentru ca Lagarde să preia conducerea WEF.

Forumul Economic Mondial (WEF), care se desfăşoară anual în oraşul elveţian Davos, este una din cele mai exclusiviste reuniuni mondiale ale şefilor de state, directori şi politicieni de vârf.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...