Cina anuală a Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă va fi reprogramată în termen de 30 de zile

Cina anuală a Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă va fi reprogramată în termen de 30 de zile, a anunţat preşedintele SUA, Donald Trump, după incidentul armat de sâmbătă seara care a dus la evacuarea sa şi a altor oficiali de rang înalt prezenţi la eveniment, relatează dpa.
AGERPRES - D, 26 apr. 2026, 09:59
Cina anuală a Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă va fi reprogramată în termen de 30 de zile

Într-o postare pe platforma Truth Social, Trump a precizat că prima doamnă Melania Trump, vicepreşedintele JD Vance şi toţi membrii Cabinetului „sunt în perfectă stare”, subliniind că decizia reprogramării aparţine organizatorilor în urma situaţiei create.

Incidentul a avut loc în apropierea zonei de control de securitate a hotelului unde se desfăşura gala, potrivit Secret Service, după ce un bărbat înarmat a încercat să pătrundă în perimetrul evenimentului. Secret Service este responsabil de protecţia preşedintelui SUA şi a altor înalţi oficiali.

Autorităţile au confirmat ulterior că suspectul avea asupra sa mai multe arme, inclusiv o puşcă, un pistol şi mai multe cuţite, fiind imobilizat de agenţii de securitate. Ancheta este în curs pentru a stabili motivele atacului şi eventualele breşe de securitate.

Suspectul, care a fost arestat, a fost identificat de un oficial al forţelor de ordine ca fiind Cole Tomas Allen, în vârstă de 31 de ani, din Torrance, oraş din zona metropolitană a Los Angelesului, California, profesor cu jumătate de normă şi dezvoltator de jocuri, relatează Reuters.

Potrivit şeful departamentului de poliţie din Districtul Columbia, anchetatorii cred că suspectul era cazat la hotelul Hilton, unde avea loc cina anuală.

Te-ar mai putea interesa și
Atac asupra Guvernului Bolojan din partea unui greu din PNL. Președintele CJ CLuj Alin Tișe acuză Executivul că a pierdut 1,2 miliarde de euro din PNRR din cauză că a promovat proiecte fanteziste
Atac asupra Guvernului Bolojan din partea unui greu din PNL. Președintele CJ CLuj Alin Tișe acuză Executivul că a pierdut ...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tişe, acuză Guvernul României că a pierdut 1,2 miliarde de euro din PNRR şi că a pus pe lista de finanţare proiecte fanteziste,......
Portul Constanța: România atinge pragul de 2 milioane tone capacitate de depozitate simultană de cereale
Portul Constanța: România atinge pragul de 2 milioane tone capacitate de depozitate simultană de cereale
România atinge pragul de 2 milioane tone capacitate de depozitate simultană de cereale în Portul Constanța, după extinderea ...
Nouă zi cu prețuri uriașe la energia electrică spot, și în Europa și în România, peste cele de azi: aproape 3.500 de lei/MWh mâine seară pe piața de la București
Nouă zi cu prețuri uriașe la energia electrică spot, și în Europa și în România, peste cele de azi: aproape 3.500 ...
Pe fondul temperaturilor mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare și mâine în Europa Centrală și Occidentală, ...
Compania mixtă Leapmotor International a inaugurat o nouă fabrică de baterii pentru mașini electrice în Spania
Compania mixtă Leapmotor International a inaugurat o nouă fabrică de baterii pentru mașini electrice în Spania
Leapmotor International, societatea mixtă înfiinţată de Stellantis NV şi producătorul chinez de vehicule electrice ...