Cinci asociații de proprietari din București pot primi câte 15.000 de euro ca să-și pună panouri fotovoltaice pe bloc

Un proiect derulat de un ONG, Între vecini, cu participarea BRD, va permite unui număr de cinci asociații de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 ale Bucureștiului să primească 15.000 de euro pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe bloc și a deveni prosumatori, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - lun, 12 iun. 2023, 13:13
Cinci asociații de proprietari din București pot primi câte 15.000 de euro ca să-și pună panouri fotovoltaice pe bloc

“ONG-ul Între Vecini le oferă celor care locuiesc la bloc șansa de a deveni prosumatori, respectiv mici producători de energie electrică, beneficiind de costuri reduse la consumul comun de energie electrică.  Proiectul este susținut de BRD Groupe Société Générale, în calitate de partener principal al ediției de anul acesta, și asigură montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, precum și desfășurarea unor acțiuni sustenabile, toate în valoare de câte 15.000 de euro per comunitate”, arată comunicatul.

Proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes în sectorul 6 al Capitalei, iar în prezent Asociațiile de proprietari din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5 se pot înscrie în proiect pe platforma intrevecini.ro, unde vor regăsi și un ghid explicativ despre cum pot deveni prosumatori la bloc. Ulterior, proiectul va fi extins și în alte orașe din România, din dorința de a crea cel puțin o comunitate ÎntreVecini în fiecare județ din țară. Urmează extinderea în alte orașe ale României.

Astfel, până în 2027, ÎntreVecini își propune ca, alături de partenerii săi, să implice în proiecte 1.000.000 de persoane care locuiesc la bloc, contribuind semnificativ la creșterea nivelului de trai în fiecare județ din întreaga țară. Începând de anul acesta, BRD Groupe Société Générale s-a alăturat proiectului în calitate de partener principal, pentru a face posibilă și implicarea comunităților din celelalte sectoare din București, dar și pentru a putea începe extinderea proiectului în alte orașe din țară, într-o etapă ulterioară.

Implementat în anul 2022, proiectul-pilot s-a desfășurat cu succes într-un bloc din sectorul 6 al Capitalei, din cartierul Militari, care are patru etaje și peste 100 de locatari. După selecția asociației de proprietari din cele peste 80 de înscrieri, cei care locuiesc în blocul din zona Apusului au devenit prosumatori, odată cu instalarea panourilor fotovoltaice pe bloc. Astfel că, începând de anul trecut, nu sunt doar consumatori, ci și mici producători de energie electrică, urmând ca energia produsă să fie compensată în facturi.

Cum pot obține Asociațiile de proprietari finanțare

Până pe 10 iulie 2023, asociațiile de proprietari din București (din sectoarele 1, 2, 3, 4 și 5) se pot înscrie gratuit în proiectul ÎntreVecini, pe platforma intrevecini.ro, pentru a beneficia de susținerea financiară

Înscrierile se pot face formând echipe de proiect de minimum șapte locatari, care vor completa un formular și vor susține o serie de interviuri. În urma lor vor fi alese 10 echipe semi-finaliste care vor îndeplini o serie de cerințe clare menționate pe platformă, printre care și redactarea unei scrisori de motivație, menționarea unor inițiative pe care le-a întreprins deja comunitatea care aplică, dar și prin manifestarea disponibilității pentru realizarea unor acțiuni comune. Ulterior se vor alege cele 5 echipe finaliste din București care vor deveni parte din Proiectul ÎntreVecini împreună cu asociațiile de proprietari din care fac parte.

„Ne bucurăm că am realizat cu succes proiectul pilot din sectorul 6 al Capitalei și că ne putem baza pe o comunitate cu oameni care își doresc să schimbe în bine locul în care trăiesc. Resimțim cu toții – atât noi, cât și întreaga comunitate care ne urmărește  –  nevoia profundă de a reface legăturile dintre vecini. Ne dorim cu tărie să trăim în comunități reziliente, în care oamenii se ajută între ei, în comunități prietenoase cu mediul, în care niciun locatar, indiferent de statutul social, nu este abandonat și nu se simte singur. Suntem încrezători că, împreună, putem construi societatea de care avem nevoie. Așa că încurajăm orice persoană care își dorește să facă parte din acest sistem de operare pentru schimbare, numit ÎntreVecini, să aplice pentru sprijinul pe care îl oferim în proiect alături de partenerii noștri principali, BRD Groupe Société Générale. Abia așteptăm să primim ÎntreVecini încă cinci comunități din sectoarele 1-5 din Capitală și să sprijinim din ce în ce mai mulți locatari în tranziția către o viață mai sustenabilă”, a declarat Sabina Mihăilescu, Manager General Asociația ÎntreVecini.

Partenerul principal din ediția de anul acesta a proiectului ÎntreVecini este BRD Groupe Société Générale, care va susține financiar următoarele 10 comunități prosumatoare din București și alte câteva orașe ale României. Totodată, proiectul beneficiază de susținerea POWERToMe, Climate Reality, MSL The Practice, Benga, Colțan și Asociații, DIUD, 5 to go, Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions, Fundația Comunitară București, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, FEL Romania.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs a 303 posturi vacante în cadrul creşelor construite recent prin......
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 8,2%, comparativ cu perioada similară ...
Oficial BNR vorbește despre rate mai mari la credite. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: În cele din urmă vor crește ratele, dacă deficitul nu scade semnificativ
Oficial BNR vorbește despre rate mai mari la credite. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: În cele din urmă vor crește ...
Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR, explică modalitățile prin care un deficit bugetar mare (situație în care România ...
Un judecător federal american a autorizat publicarea mai multor documente dintr-un dosar în care pedofilul Jeffrey Epstein a fost judecat în Florida pentru abuz sexual
Un judecător federal american a autorizat publicarea mai multor documente dintr-un dosar în care pedofilul Jeffrey Epstein ...
Un judecător a autorizat vineri Departamentul de Justiţie să publice documente judiciare şi transcrieri ale mărturiilor ...