Cinci proiecte de mediu, finanţate cu peste 1,5 milioane de lei prin Platforma de mediu pentru Bucureşti – Engie România

O finanţare ce depăşeşte 1,5 milioane de lei va fi destinată unui număr de cinci proiecte de mediu şi biodiversitate urbană, prin Platforma de mediu pentru Bucureşti, iniţiată de Fundaţia Comunitară Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al Engie Romania, susţinătoarea acestei iniţative.
AGERPRES - mie, 06 nov. 2024, 12:57
Cinci proiecte de mediu, finanţate cu peste 1,5 milioane de lei prin Platforma de mediu pentru Bucureşti - Engie România

Proiectele vizează transformarea unei şcoli într-un model de eficienţă energetică, educaţia în eficienţa energetică a clădirilor, reducerea deşeurilor şi sprijin pentru comunităţile vulnerabile, crearea unui hub ecologic şi amenajarea de mini-păduri în curţile şcolilor, scrie Agerpres.

Astfel, fiecare iniţiativă beneficiază de finanţare cuprinsă între 230.000 de lei şi aproape 270.000 de lei, proiectele fiind planificate să fie finalizate pe parcursul anului 2025. În prezent, acestea se află în diverse stadii de dezvoltare şi implementare.

Un prim proiect este intitulat „Grădinile cunoaşterii” este implementat de Asociaţia Grădinilor Botanice din România şi finanţat cu 250.000 de lei, şi redă vitalitatea Grădinii Botanice „D. Brândză” din Bucureşti, transformând-o într-un hub educaţional şi ecologic de biodiversitate deschis publicului larg.

„Prin acest proiect, Asociaţia amenajează trei spaţii distincte, ce acoperă o suprafaţă de 2.900 de metri pătraţi: Grădina Istorică, Grădina Copiilor şi bazinul Grădinii Italiene. Iniţiativa include şi opt ateliere dedicate adulţilor şi copiilor, precum şi activităţi de voluntariat. Grădina Istorică este concepută pentru activităţi educative, destinat elevilor şi studenţilor, punând la dispoziţia vizitatorilor mese, bănci şi o bibliotecă, iar Grădina Copiilor propune un traseu pedagogic care explorează structura plantelor, atât la suprafaţă, cât şi în subteran. Amenajarea include patru spaţii cu plante melifere pentru atragerea polenizatorilor, o colecţie de plante acvatice şi palustre în bazin, precum şi o zonă de compostare de 70 de metri pătraţi”, se precizează în comunicatul transmis, miercuri, AGERPRES.

De asemenea, prin proiectul „O mână de ajutor pentru mediu şi Bucureşti”, Asociaţia Eco-Durabil contribuie la reducerea deşeurilor textile şi electronice din Capitală, o sursă importantă de poluare pe termen lung, prin reutilizare şi redistribuire către comunităţi vulnerabile, promovând economia circulară şi consumul sustenabil. Finanţarea acestui proiect se ridică la valoarea de 250.000 de lei, fiind acordată de Engie Romania prin Platforma de mediu pentru Bucureşti.

„Datorită finanţării primite, Centrul de Economie Circulară a evoluat de la un spaţiu bazat pe voluntariat la o structură activă şi sustenabilă, prin angajarea a trei oameni dedicaţi: doi pentru centrul de primiri donaţii şi unul pentru charity shop. În plus, centrul beneficiază acum condiţii de lucru confortabile pe tot parcursul anului, indiferent de sezon. În doar şase luni, centrul a colectat 2.180 de metri cubi de donaţii de la 2.600 de persoane, iar charity shop-ul a generat venituri de peste 24.000 de lei, fonduri care sunt direcţionate către cazurile sociale”, susţin iniţiatorii acţiunii.

Un alt proiect – „EcoŞcoala 206” – a primit finanţare de 268.000 de lei, iar Asociaţia CSR Nest transformă Şcoala Gimnazială nr. 206 din Bucureşti într-un model de eficienţă energetică şi educaţie experienţială/practică.

Totodată, proiectul „Educaţie şi practică în eficienţa energetică a clădirilor”, desfăşurat de Asociaţia Viitor Plus cu o finanţare de 232.000 lei, a început cu reabilitarea termică a halei de producţie „Atelierul de pânză” şi „Recicleta” (600 mp) unde lucrează 70 de angajaţi şi a devenit, în prezent, un model de eficienţă energetică pentru comunitate. „Până la finalul anului şcolar 2024-2025, asociaţia vizează să ajungă la 30.000 de elevi cu lecţii despre eficienţa energetică şi să discute soluţii practice cu 20 de directori de şcoli şi 10 reprezentanţi ai autorităţilor”, notează sursa citată.

„Pe lângă cele patru iniţiative de mediu din Bucureşti, ENGIE Romania sprijină şi proiectul „Mini-pădurea din curtea şcolii”, iniţiat în Galaţi de Asociaţia Parteneriatul Global al Apei România, cu o finanţare de 250.000 lei. Scopul proiectului este de a creşte biodiversitatea prin amenajarea de mini-păduri cu specii locale în curţile şcolilor din Galaţi. Începând cu noiembrie 2024, 90 de elevi de la Colegiul Tehnologic Radu Negru şi alte şcoli vor participa la ateliere educaţionale pentru a crea mini-păduri cu suprafeţe între 800 şi 1.500 de metri pătraţi, dotate cu sisteme de irigare şi monitorizare a mediului. De asemenea, Asociaţia va distribui un ghid de întreţinere a mini-pădurilor în cel puţin 30 de instituţii, într-un demers menit să promoveze bunele practici în creşterea şi conservarea biodiversităţii”, se arată în comunicat.

Platforma de mediu pentru Bucureşti este un program strategic iniţiat de Fundaţia Comunitară Bucureşti împreună cu ING Bank România care sprijină colaborarea între organizaţii non-profit, autorităţi publice, societate civilă, companii şi cetăţeni pentru crearea unei viziuni comune de mediu pentru oraş. În primii trei ani de activitate, platforma a finanţat 36 de proiecte cu peste zece milioane de lei.

Fundaţia Comunitară Bucureşti pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de iniţiativă pentru a construi mecanisme de donaţie, fonduri de finanţare sau incubatoare de idei pentru oraş. În 13 ani, a finanţat peste 900 de proiecte şi burse din Bucureşti şi Ilfov, cu şase milioane de euro. Entitatea este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare din ţară.

Grupul de companii Engie Romania activează în domenii, precum: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, soluţii „verzi” şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice.

Compania a investit, din 2005 până în prezent, 1,938 milioane de euro în proiecte ce promovează soluţii sustenabile, derulate în parteneriat cu mai multe ONG-uri, iar angajaţii săi au dedicat aproximativ 10.400 de ore de voluntariat pentru cauze sociale din domeniul mediului înconjurător.

Te-ar mai putea interesa și
Fructele și legumele exotice de la SanLucar ajung în exclusivitate pe rafturile magazinelor Carrefour România
Fructele și legumele exotice de la SanLucar ajung în exclusivitate pe rafturile magazinelor Carrefour România
Carrefour România anunță că a încheiat un parteneriat exclusiv cu brandul premium de fructe și legume exotice SanLucar. Clienții din România vor găsi în magazinele Carrefour pe tot......
Fermierii solicită să poată folosi terenul și pentru fotovoltaice. Cer statului să permită folosirea duală a terenului și explică de ce toată lumea are de câștigat
Fermierii solicită să poată folosi terenul și pentru fotovoltaice. Cer statului să permită folosirea duală a terenului ...
O asociație care reprezintă interesele a 200.000 de membri, proprietari de teren și composesorate din vestul țării, ...
Cresc tensiunile comerciale dintre Beijing și Washington. China interzice exportul în SUA de materii prime esențiale pentru fabricarea cipurilor
Cresc tensiunile comerciale dintre Beijing și Washington. China interzice exportul în SUA de materii prime esențiale pentru ...
China a anunţat marţi restricţii ce implică practic interzicerea exporturilor către SUA în cazul unor materii prime ...
Trump i-a dat de înțeles premierului canadian Trudeau ca țara sa să se integreze în SUA pentru a scăpa de tarifele vamale pe care vrea să le introducă
Trump i-a dat de înțeles premierului canadian Trudeau ca țara sa să se integreze în SUA pentru a scăpa de tarifele ...
Preşedintele american ales Donald Trump i-a sugerat premierului canadian Justin Trudeau ca ţara sa să se integreze în ...