Un vânzător de rulmenţi a cumpărat mallul Galleria Suceava de la GTC

Dezvoltatorul israelian Globe Trade Center (GTC) a vândut mallul Galleria din Suceava către firma suceveană Primagra, care se ocupă de comerţul cu rulmenţi. 
Andrada Ghira - J, 22 aug. 2013, 08:41
Un vânzător de rulmenţi a cumpărat mallul Galleria Suceava de la GTC

Mallul Galleria Suceava, al patrulea centru comercial dezvoltat pe piaţa locală de GTC sub brandul Galleria, a fost vândut către Primagra, firmă care comercializează rulmenţi. Surse din piaţă au confirmat pentru ECONOMICA.NET că Primagra este noul proprietar al centrului comercial. 

Vânzarea centrului comercial de la Suceava apare în cel mai recent raport financiar al companiei. 

La sfârşitul lunii noiembrie 2012, GTC a anunţat vânzarea participaţiei majoritare pe care o deţinea în cele trei malluri Galleria de la Buzău, Piatra-Neamţ şi Suceava, dar tranzacţia nu a mai fost parafată.

„Negocierile s-au purtat destul de repede iar tranzacţia a fost încheiată pe 7 august”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ştefan Cremene chief operations manager al GTC România. 

În toamna anului trecut GTC a anunţat vânzarea a trei centre comerciale din Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău, tranzacţie în urma căreia este asumată o pierdere de 19 milioane de euro. În luna octombrie, compania a încheiat un acord de vânzare a controlului în cele trei active deţinute în România. Aceasta tranzacţie oferă o valoare estimativă de aproximativ 6-7 milioane de euro, pentru activele scoase la vânzare, se mai arată în raportul financiar al companiei.

Primul mall sub brandul Galleria a fost deschis la Buzău, în septembrie 2008. În primăvara lui 2009 a fost inaugurat Galleria Suceava, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro. Galleria Piatra Neamţ a fost deschis la începutul lunii septembrie 2009. Investiţia a fost de 20 de milioane de euro. GTC mai deţine şi mallul Galleria din Arad, inaugurat în 2011.

GTC România a construit două proiecte rezidenţiale în Bucureşti: Rose Garden şi Felicity, proiectele de birouri Europe House, America House şi City Gate (toate aflate in Bucureşti), dar şi patru centre comerciale sub brandul Galleria (în Arad, Buău, Piatra – Neamţ şi Suceava). GTC va mai construi în parteneriat cu omul de afaceri George Copos clădirea de birouri Ana Tower, din apropierea Pieţei Presei din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...