Cine este Carmen Roşu, noua şefă a fondurilor europene pe resurse umane

Funcţia de director general interimar al AMPOSDRU, autoritatea de management care gestionează fondurile europene pentru resurse umane în valoare de 4,25 mld. euro, a fost preluată de Carmen Roşu, 40 de ani, un executiv care lucrează de două săptămâni în structura AMPOSDRU, scrie ZF.
Economica.net - J, 16 feb. 2012, 21:18

Ea vine cu o vastă experienţă în managementul fondurilor europene, anterior fiind director în Ministerul Finanţelor, unde s-a ocupat în ultimii şapte ani de gestionearea unui portofoliu de fonduri europene în cuantum de aproape 4 mld. euro, fiind directorul OPCP/ CFCU – Oficiului de Plăţi şi Contractare PHARE.

Din 2001 până în 2005, a fost director adjunct în cadrul aceluiaşi oficiu din minister.

Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice, Carmen Roşu şi-a început cariera ca expert şi coordonator de programe în cadrul Unităţii de Implementare a Programelor Phare pentru Ministerul Finanţelor Publice. Vezi CV

Carmel Ionel, care ocupa funcţie de director general al AMPOSDRU din prima parte a anului trecut, a fost demisă astăzi către premierul Mihai Răzvan Ungureanu, pentru „management defectuos”.

Te-ar mai putea interesa și
Un telefon nou costă tot mai mult. Peste 40% dintre modelele de pe piață s-au scumpit în 2026
Un telefon nou costă tot mai mult. Peste 40% dintre modelele de pe piață s-au scumpit în 2026
Prețurile telefoanelor inteligente au crescut în medie cu 15% la nivel global de la începutul anului 2026, iar peste 40% dintre modelele de smartphone-uri au înregistrat scumpiri, o situație......
Programul de Guvernare. Eliminarea pensionării anticipate și interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat. Mureșan vrea și revizuirea Legii dialogului social
Programul de Guvernare. Eliminarea pensionării anticipate și interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat. Mureșan ...
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la ...
Programul de Guvernare. Siegfried Mureșan vrea ca ANAF și Autoritatea Vamală Română să fie reunificate într-un singur organ fiscal şi de control
Programul de Guvernare. Siegfried Mureșan vrea ca ANAF și Autoritatea Vamală Română să fie reunificate într-un singur ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur ...
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută în 30 de zile de la învestirea Guvernului, iar bugetul pe 2027 va fi publicat până la 30 noiembrie
Siegfried Mureșan a depus la Parlament Programul de Guvernare și lista miniștrilor. Rectificarea bugetară va fi făcută ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi. ...