Cine este Dan Şova

Dan-Coman Şova a fost propus, la 3 martie 2014, ministrul Transporturilor în Cabinetul Ponta III.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 07:13
Cine este Dan Şova

S-a născut la 9 aprilie 1973, în Bucureşti.

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1995 şi Facultatea de Istorie din cadrul aceleiaşi universităţi în 2001. În 1996 a urmat cursurile Ecole de Formation du Barreau din Paris. Din 2005 este doctor ‘cum laudae’ în Drept al Universităţii Bucureşti cu lucrarea ‘Fiscalitatea aplicabilă societăţilor comerciale’. Din 2011 este masterand part-time al Şcolii de Economie din Londra.

A lucrat ca preparator universitar, în perioada 1996-1998 ca asistent universitar între 1998-2000, conferenţiar universitar (din 2007) în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. Titular al seminarului Proceduri Fiscale, Institutul Naţional al Magistraturii, între 2002 şi 2004.

Este avocat în cadrul Baroului Bucureşti începând cu 1995 şi deţine casa de avocatură ‘Şova şi Asociaţii’. Este clasat anual, începând cu 2004, de către publicaţia britanică European Legal Expert între cei mai valoroşi 30 de avocaţi ai României. Totodată, este practician certificat în reorganizare judiciară şi faliment în cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare din România, începând cu 2001.

Pe plan politic este membru al PSD din februarie 2003, membru al Organizaţiei Judeţene Olt. În perioada februarie 2008 şi februarie 2009 a fost vicepreşedinte al Departamentului de Justiţie al PSD, preluând preşedinţia acestui departament între martie 2009 şi aprilie 2010. Începând cu iunie 2010 este preşedintele Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD. Din iulie 2010 este prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Olt.

Dan Şova a fost ales la 20 aprilie 2013, la Congresul Partidului Social Democrat, vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.

La alegerile legislative din 30 noiembrie 2008, a fost ales senator din partea Alianţei PSD+PC, în Colegiul uninominal nr. 3 din Olt. În calitate de senator, în legislatura 2008-2012, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României şi membru al Comisiei Juridice a Senatului României. În urma alegerilor din 9 decembrie 2012 a câştigat un nou mandat de senator în Colegiul uninominal nr. 3 din Olt, pe listele USL.

Începând cu 6 august 2012 până la 21 decembrie 2012 a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta I. Din 21 decembrie 2012 este ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes naţional şi investiţii străine în Guvernul Ponta II.

La 26 februarie 2014, în urma demisiei miniştrilor PNL din Guvernul Ponta II, Dan Şova a preluat, la propunerea premierului, interimatul Ministerului Transporturilor, decretul fiind semnat de preşedintele Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...