Cine stă în spatele miniştrilor propuşi de PDL

PDL propune pentru cabinetul Ungureanu oameni şi, în special, tineri în spatele cărora stau grei ai partidului sau chiar miniştri puşi pe margine. Fie că este vorba de Anca Boagiu sau de Elena Udrea, în locul lor vin oameni care le sunt apropiaţi, care au debutat sub aripa lor sau au crescut în umbra acestora. O echipă a consilierilor sau a protejaţilor, aşa pot fi descrişi cei propuşi de democrat-liberali pentru a face parte din noul Guvern.
Economica.net - mar, 07 feb. 2012, 21:28

Alexandru Nazare, propus de PDL la Ministerul Transporturilor, este sprijinit chiar de ministrul înlocuit, Anca Boagiu. Nazare a intrat în administraţie publică în calitate de consilier al lui Boagiu, iar acum îi ia locul la cârma Transporturilor.

Cristian Petrescu, propunerea democrat-liberalilor pentru Ministerul Dezvoltării şi Turismului, este şi el susţinut de ministrul scos pe tuşă, Elena Udrea. Petrescu a fost director executiv pe Turism în Primăria Capitalei, în mandatul lui Adriean Videanu. El este membru în organizaţia PDL Bucureşti.

Gabriel Berca, nominalizat de PDL la Administraţie şi Interne, este susţinut de Vasile Blaga. Berca este propus să-l înlocuiască pe Traian Igaş, senatorul propus să preia frâiele Internelor fiind cunoscut ca un apropiat al şefului Senatului.

Candidatul la Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, este sprijinit de Emil Boc. Baba este un apropiat al fostului premier şi a deţinut funcţia de consilier al acestuia la Guvern. Cătălin Baba a fost acuzat, în trecut, de fapte de corupţie de către conducerea Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj.

Stelian Fuia, propus la Ministerul Agriculturii, este susţinut de Cotroceni, fiind totodată  un vechi susţinător al lui Boc.

La Ministerul Comunicaţiilor, nominalizatul Răzvan Mustea lider al tinerilor democrat liberali, este fiul unui sponsor important al PDL şi prieten cu Elena Băsescu. Mustea are 32 de ani, deţine o avere considerabilă, se plimbă în Porsche şi are o colecţie de ceasuri de 60.000 de euro. A ajuns şef la Tineretul Democrat-Liberal, susţinut de fiica cea mică a preşedintelui.

Bogdan Drăgoi, propus pentru Ministerul de Finanţe, este sprijinit de Adriean Videanu. Bogdan Drăgoi este fiul lui Dan Drăgoi, un apropiat al fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu.

Claudia Boghievic
i, propunerea PDL la Ministerul Muncii , este sprijinită de Gheorghe Falcă.

Cea care era nominalizată de PDL pentru Ministerul Economiei, Andreea P. Vass, era sprijinită de Emil Boc. Aceasta a refuzat însă propunerea, după ce a fost atacată dur în interiorul PDL.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...