Cinteză: Scoaterea neperformantelor din bilanţ cu renunţarea la recuperarea datoriei este riscantă

„IFRS ca şi standard de contabilitate spune o chestie foste simplă: vrei să scoţi în afara bilanţului, poţi să o faci, dar la momentul la care l-ai scos în afara bilanţului trebuie să faci cunoscut debitorului că renunţi la orice drept al tău de a mai recupera în viitor eventuale sume de la el. Cu alte cuvinte, scoate în afara bilaţului, dar trebuie să notificăm debitorul că socotelile cu el s-au încheiat şi nu mai datorează nimic. Vă daţi seama că o astfel de atitudine ar crea un hazard moral şi că alţi debitori ar aştepta să nu plătească?! Şi când spun acesta mă refer în primul rând la cei care nu au dat nicio garanţie în spate, şi avem destui”, a afirmat Cinteză la un forum bancar.

El a arătat că este evident riscul pe care şi l-au asumat băncile în creditarea ipotecară pentru persoanele fizice şi nu consideră echitabilă dezicia unei instanţe de a obliga o bancă să elimine din contractul de credit un comision de risc atât timp cât instituţia de credit şi-a asumat un risc cu ipoteca depusă drept garanţie de client.

„Am văzut la una dintre bănci implicată masiv în acest tip de credite o soluţie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care obliga banca să elimine din contract comisionul de risc. Vreau să fiu bine înţeles, nu iau apărarea băncilor, fiindcă văd ce fac din reclamaţiile pe care le primesc. Zilnic, la mapă, vin 30-40 de reclamaţii despre ceea ce fac băncile. Dar să vezi într-o hotărâre a cele mai înalte instanţe că nu este justificată menţinerea comsionului de risc în contract pentru că banca nu are niciun risc prin ipotecă, prin asigurarea ipotecii, mi se pare totuşi prea mult. Riscul pe care trebuie să îl suporte banca prin scăderea valorii colateralului este chiar foarte important”, este de părere Cinteză.

El susţine că riscul aparţine băncii în situaţia unui client care a cumpărat cu credit un apartament de 120.000 de euro şi după doi ani nu mai poate plăti, valoarea imobilului diminuându-se la 60.000 de euro, iar diferenţa de preţ este suportată de bancă.

„Cineva care a luat un credit când apartamentul era 120.000 de euro, plăteşte 2 ani şi după 2 ani nu poate să plătească şi preţul apartamentului este 60.000 de euro. Cine suportă diferenţa? Este clar că este sarcina băncii? E un risc? E un risc”, spune Cinteză.

Băncile urmăresc însă debitorul şi după valorificarea ipotecii, pentru a recupera diferenţa dintre suma câştigată după vânzarea apartamentului şi valoarea împrumutată clientului.