Ciolacu: Guvernul va aproba joi un set de măsuri convenite cu fermierii și transportatorii

Guvernul urmează să aprobe, joi, un set de măsuri convenite ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, la finalul consultărilor pe care le-a avut la Palatul Victoria cu reprezentanţii confederaţiilor din sectorul transporturilor, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 ian. 2024, 21:19
Ciolacu: Guvernul va aproba joi un set de măsuri convenite cu fermierii și transportatorii

„Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern, vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat Ciolacu, citat într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit comunicatului, pentru şedinţa de Guvern programată joi sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor şi care au în vedere mai multe aspecte.

Astfel, urmează să fi aprobate modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei.

„Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din statelor membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”, se arată în comunicat.

Alte modificări vizează stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor.

„Se acordă intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule. Se clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale. Se clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, precizează sursa citată.

În plus, la întrevederea de miercuri s-a discutat despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii.

Un alt subiect rămas în analiză vizează restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.

Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.

La întâlnirea miercuri, alături de premier, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

La dialog au participat: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Bucureștenii caută varietate și cumpără pentru aproape orice ocazie, clujenii înclină spre cadouri creative și atent alese, ieșenii apreciază umorul, constănțenii devin foarte activi în......
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei ...
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...