Ciolacu: Ne vom continua eforturile anul viitor pentru pentru aderarea în integralitate la spaţiul Schengen. Toate semnalele arată că acest obiectiv este realizabil (Video)

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că Guvernul va continua în 2024 eforturile în vederea aderării în integralitate la spaţiul Schengen şi menţionează că "toate semnalele" indică faptul că acest obiectiv este realizabil, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 28 dec. 2023, 17:46
Ciolacu: Ne vom continua eforturile anul viitor pentru pentru aderarea în integralitate la spaţiul Schengen. Toate semnalele arată că acest obiectiv este realizabil (Video)

„După 13 ani de aşteptări, avem în sfârşit un acord politic. Acesta urmează să fie pus în practică în scurt timp, la nivel oficial, printr-o decizie a reprezentanţilor tuturor statelor membre din UE. Ridicarea graniţelor aeriene şi maritime, din martie 2024, reprezintă un drept câştigat după lungi negocieri, însă, cu siguranţă, lucrurile nu se vor opri aici. Vom continua eforturile şi anul viitor pentru aderarea în integralitate la spaţiul Schengen şi mă bucur că toate semnalele pe care le avem arată că acest obiectiv este realizabil. Acesta este primul rezultat concret în toată această perioadă de 13 ani, în care mulţi au vorbit, au comentat sau şi-au dat cu părerea. Dar de fapt nu au existat şi au realizat foarte puţin. Acest guvern va face ca românii să fie cu adevărat trataţi ca parteneri egali în Uniunea Europeană, iar economia noastră să crească exponenţial”, a spus premierul, în debutul şedinţei de guvern.

Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri seară, că românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă din luna martie a anului viitor.

„După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră. La acest proiect naţional s-a muncit extrem de mult. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi şi în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut uşa Schengen părea complet închisă!”, a transmis Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat tot miercuri că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage de la Viena şi Sofia privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.

 

Te-ar mai putea interesa și
Luca Niculescu: Angajarea răspunderii Guvernului poate fi luată în calcul, dacă vrem să avansăm repede pe unele dosare
Luca Niculescu: Angajarea răspunderii Guvernului poate fi luată în calcul, dacă vrem să avansăm repede pe unele dosare
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că varianta angajării răspunderi pe anumite dosare este una care poate fi luată în calcul de actuala guvernare, în măsura în care se doreşte......
Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor şi-a anunţat demisia
Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor şi-a anunţat demisia
Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente şi-a anunţat marţi demisia, la aproape o săptămână după catastrofa ...
Luca Niculescu: Vor exista propuneri de eşalonare pentru plata celor 5 miliarde de lei datorate magistraţilor
Luca Niculescu: Vor exista propuneri de eşalonare pentru plata celor 5 miliarde de lei datorate magistraţilor
Prim-ministrul Luca Niculescu declară că vor exista propuneri de eşalonare a plăţii celor 5 miliarde de lei reprezentând ...
Ce face IKEA cu lemnul din pădurile pe care le deține în România. Ulf Johansson: Nu există suficient lemn în pădurile din întreaga lume. Trebuie să oprim această dezvoltare liniară”
Ce face IKEA cu lemnul din pădurile pe care le deține în România. Ulf Johansson: Nu există suficient lemn în pădurile ...
Ingka Investments, vehiculul de investiții al celui mai mare francizat IKEA, și-a crescut deținerile de pădure din România ...