Cioloş, despre patrulele comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe: Vor intra în activitate în scurt timp

Premierul Dacian Cioloş a anunţat joi, la Timişoara, că patrulele comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe vor intra în activitate în perioada imediat următoare.
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 11:43
Cioloş, despre patrulele comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe: Vor intra în activitate în scurt timp

”Aceste patrule comune urmează să intre în activitate în perioada imediat următoare. Contacte şi discuţii între miniştrii noştri de Interne au mai fost în acest an, de data aceasta am reuşit să formalizăm un cadru, contextul în care se vor organiza aceste patrule”, a declarat Dacian Cioloş.

Potrivit premierului, deja există ”contacte foarte frecvente între poliţiştii de frontieră de-o parte şi de cealaltă”, dar prin acest protocol, semnat joi la Timişoara, ”vom avea chiar o patrulare comună şi atunci va fi mai uşor”.

”Sigur, legat de fluxurile migraţioniste, în măsura în care şi aceste patrule vor intra în activitate, va fi mult mai uşor de controlat fluxul migrator. Şi noi, pe partea noastră, am luat oricum măsuri de întărire în această zonă, dar cooperarea cu vecinii sârbi este una esenţială şi importantă şi de-o parte şi de cealaltă”, a afirmat Cioloş.

El a subliniat faptul că ”pentru Serbia nu este uşor să gestioneze aceste lucruri, şi îi mulţumesc (premierului sârb, n.r.) pentru modul în care au colaborat şi cooperat şi până acum pe partea de frontieră cu România”.

În altă ordine de idei, s-a analizat şi posibilitatea ca punctul de trecere a frontierei de la Lunga-Nakovo să devină cu program permanent pentru a facilita traficul de persoane în această zonă.

Miniştrii Afacerilor Interne din România şi Serbia au semnat joi Protocolul privind constituirea şi activităţile patrulelor comune de-a lungul frontierei de stat comune. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne Dragoş Tudorache şi Neboisa Stefanovici – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne din Republica Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...