Cioloş spune că a avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA după reacţia privind Legile Justiţiei

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat că a petrecut câteva zile la Washington, programul său incluzând şi o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA, după "semnalul de alarmă" pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiţiei.
Economica.net - D, 03 dec. 2017, 16:08
Cioloş spune că a avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat al SUA după reacţia privind Legile Justiţiei

„Am petrecut câteva zile la Washington pentru activităţi profesionale şi am avut plăcerea să fiu de Ziua Naţională alături de membri ai comunităţii româneşti din SUA, la recepţia organizată de Ambasada României. Am profitat de această deplasare pentru a mă întâlni şi cu susţinătorii Platformei România 100, iar apoi am avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat (după semnalul de alarmă pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiţiei)”, a scris Cioloş, duminică, pe Facebook.

Pe 27 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, afirma, într-o declaraţie de presă intitulată „România – propuneri ce afectează independenţa sistemului judiciar”, că „Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislaţie ce ar putea submina lupta împotriva corupţiei şi slăbi independenţa sistemului judiciar în România”.

Această legislaţie, „propusă iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţa politică”, susţinea purtătorul de cuvânt în declaraţia publicată pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite „îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...