Ciprian Ciucu a oprit subînchirierea sediului PNȚCD din Piața Rosetti, imobil aflat în proprietatea Administrației Fondului Imobiliar, anunță PMB

Primăria Capitalei informează că primarul general a Ciprian Ciucu a oprit o ilegalitate privind subînchirierea sediului PNŢCD din Piaţa Rosetti, o proprietate a Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 18 mai 2026, 22:00
Ciprian Ciucu a oprit subînchirierea sediului PNȚCD din Piața Rosetti, imobil aflat în proprietatea Administrației Fondului Imobiliar, anunță PMB

„Afaceri cu proprietăţi AFI subînchiriate! Vă dăm un exemplu! Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a primit de la PMB, prin Administraţia Fondului Imobiliar, în anul 2015, o clădire şi o curte. Pentru sediu! Ambele în Piaţa Rosetti, pe Bd. Carol I, de 1.833,69 mp, respectiv 959,36 mp. La un tarif conform contractului de 6.851,45 lei/lună (TVA inclus). Câteva luni mai târziu, în septembrie 2016, partidul a subînchiriat unei firme, fără drept, o parte din spaţiu. La rândul ei, firma a închiriat spaţiul unei alte societăţi – LGR CONCEPT IDEEA SRL, care a deschis o terasă, apoi a ridicat un restaurant. Totul pe un spaţiu de aproape 180 mp, plus curtea de aproape 252 mp”, au scris reprezentanţii Primăriei Capitalei, luni, pe Facebook.

Conform surselor citate, fişa de calcul întocmită de AFI arată un tarif lunar de aproape 4.500 de euro/lună în extrasezon, respectiv aproape 6.000 de euro/lună în sezon.

Calculul a fost făcut în baza hotărârii CGMB 426/2018 privind reglementarea raporturilor contractuale referitoare la spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în administrarea Municipiului Bucureşti. Suma ar fi trebuit încasată de stat pentru utilizarea spaţiului construit şi a curţii, dar din 2016 până în 2024, cei cu restaurantul din curtea PNŢCD nu au plătit, astfel că datoria se ridică la 480.000 de euro. Abia din 2024, după controale, AFI a pus societatea comercială să plătească pentru spaţiul utilizat, au atras atenţia reprezentanţii Municipalităţii.

Conform surselor citate, nu a făcut-o nici de data aceasta, astfel că, la finalul lunii trecute, SC LGR CONCEPT IDEEA SRL înregistra un debit total de 2,3 milioane de lei, cu tot cu penalităţi. Mai mult decât atât, în 2023 instanţa a dispus evacuarea PNŢCD din respectivul imobil pentru expirarea contractului şi neachitarea chiriei acumulate de-a lungul timpului. La finalul lunii aprilie, şi partidul figura în evidenţele AFI cu o datorie de 329.074 de lei, cu tot cu penalităţi.

„Acum, prin dispoziţia primarului general Ciprian Ciucu, toate aceste ilegalităţi încetează! Spaţiul care aparţine patrimoniului Municipiului Bucureşti este recuperat şi va intra în legalitate. Iar debitele restante vor fi recuperate! Colegii de la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti au început săptămâna trecută să dezafecteze restaurantul. Şi vor continua zilele acestea. Accesul în curtea imobilului le-a fost blocat sâmbătă cu o maşină, iar astăzi cu un lacăt pe poartă. Dar nu cedăm! Patrimoniul oraşului nu poate fi abuzat de cei care câştigă mulţi bani de pe urma lui”, au mai adăugat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...