Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă

Cipru preia joi, 1 ianuarie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care se roteşte la fiecare şase luni între cele 27 de state membre ale blocului european, informează dpa.
AGERPRES - J, 01 ian. 2026, 08:42
Cipru preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu negocieri dificile în perspectivă

Urmând preşedinţiei Danemarcei, până la sfârşitul lunii iunie reprezentanţii ciprioţi vor conduce reuniuni ministeriale şi vor media în disputele dintre statele membre UE.

Este de aşteptat ca principalele teme ale UE în prima jumătate a anului 2026 să fie reformele privind stimularea competitivităţii, continuarea sprijinului pentru Ucraina şi paşi suplimentari pentru combaterea migraţiei nereglementate.

Convenirea următorului buget pe termen lung al Uniunii este de aşteptat să reprezinte o provocare, printre alte proiecte legislative în desfăşurare.

Noile propuneri ale Comisiei Europene de a nu urmări eliminarea completă a motorului cu combustie internă până în 2035 urmează, de asemenea, să fie discutate în cadrul preşedinţiei cipriote a Consiliului UE.

Cipru, care a adoptat motto-ul „O Uniune autonomă. Deschisă către lume” în perioada în care va asigura preşedinţia Consiliului UE, are o populaţie de aproximativ un milion de locuitori.

Naţiunea de pe această insulă din Marea Mediterană este împărţită în două, ciprioţii greci conducând în partea de sud, în timp ce ciprioţii turci conduc în partea de nord. Republica Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de către Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 10:00, în cea mai mare......
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...