Circa 60 de delfini au eşuat pe plajele din Cape Cod, SUA

Aproximativ 60 de delfini au eşuat pe plajele  din Cape Cod, în sudul Boston, SUA, într-o singură săptămână.
Economica.net - mie, 18 ian. 2012, 11:19

Animalele au eşuat pe coastele Cape Cod începând de joia trecută, potrivit Fondului Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (IFAW).

Până acum, 19 delfini au fost salvaţi şi eliberaţi, în schimb 27 dintre ei erau în viaţă când au eşuat, însă nu au reuşit să supravieţuiască, potrivit lui Katie Moore, managerul departamentului IFAW pentru salvare şi cercetare marină. Ea estimează că alţi 32 de delfini erau deja morţi când au fost aduşi la mal de valuri.

„Este eşuare după eşuare. Este ceva complet ciudat”, a spus Moore pentru AP.

În lunile ianuarie-aprilie au loc cele mai multe eşuări ale delfinilor, spune Kerry Branon, purtător de cuvânt pentru IFAW.

Cape Cod este una din principalele zone din lume unde au loc astfel de eşuări în masă. Acestea se întâmplă de secole întregi, însă cercetătorii încă mai încearcă să afle care este cauza lor.

Una din cauze ar putea fi faptul că delfinii au o mentalitate de grup: mulţi urmează un singur animale către ape puţin adânci, spune IFAW.

Mamiferele marine, care înţepenesc în nisipurile din Cape Cod, sunt evaluate, transportate şi eliberate în apele mai adânci ale oceanului.

Biologii marini verifică semnele stresului, condiţiei fizice, printre alţi factori şi marchează delfinii cu un element de identificare, înainte să îi elibereze. O parte din ei au dispozitive electronice pentru a putea fi urmăriţi de cercetători.

Şase experţi IFAW şi peste 300 de voluntari vor continua să supravegheze zona pentru alte eventuale eşuări.

Te-ar mai putea interesa și
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
O singură Poliţie Naţională – Planul lui Siegfried Mureşan: Un singur tip de poliţist în toată România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de......
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Mai mult de jumătate dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme. De ce e necesar un audit luminotehnic
Peste 50% dintre sistemele de iluminat din România sunt neconforme din punct de vedere tehnic sau energetic, estimează ...
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul Lidl şi Kaufland afacerile din Cehia şi Slovacia  – Financial Times
Gigantul care nu a ajuns în România. Tesco, cel mai mare lanţ de magazine din Marea Britanie, ar putea vinde către patronul ...
Grupul german Schwarz, compania de familie din spatele retailerilor Lidl şi Kaufland, este printre potenţialii cumpărători ...
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea sunt din Nepal şi Sri Lanka
Peste 5.000 de străini aflaţi ilegal în România, depistaţi de poliţiştii de imigrări în primele opt luni. Majoritatea ...
5.442 de străini (cetăţeni din afara Uniunii Europene) cu şedere ilegală în ţara noastră au fost depistaţi de poliţiştii ...