Circulaţie dificilă pe A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Agigea – Ovidiu din cauza ploii torenţiale

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că, în jurul orei 10,00, pe A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Agigea - Ovidiu se circulă cu dificultate din cauza ploii torenţiale. 
Economica.net - S, 25 feb. 2017, 08:45
Circulaţie dificilă pe A2 Bucureşti - Constanţa şi A4 Agigea - Ovidiu din cauza ploii torenţiale

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres, pe suprafaţa carosabilă este posibil să se acumuleze cantităţi însemnate de apă şi există riscul acvaplanării.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată la starea carosabilului, fără să bruscheze comenzile, să mărească distanţa în mers între autovehicule pentru a putea opri în caz de urgenţă.

Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, sâmbătă, până la ora 20.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.

În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte se vor cumula cantităţi de apă care vor ajunge până la 15-20 de litri pe metru pătrat.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.

Mai multe judeţe sunt, sâmbătă, sub avertizare cod galben de vânt, care la rafală depăşeşte 55-65 de kilometri pe oră.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...