1EUR = 4.7785 RON | Bucureşti 7 º

News

Circulaţie feroviară la viteză redusă pe trei tronsoane. CFR Călători a pus la dispoziţia pasagerilor apă îmbuteliată

Circulaţia trenurilor pe trei tronsoane situate în zona de sud-est şi sud-vest a ţării se desfăşoară, la această oră, cu viteză redusă din cauza temperaturilor caniculare, a anunţat, sâmbătă, CFR Infrastructură.

01 iul, 2017 | Agerpres

În acelaşi timp, CFR Călători a anunţat, pe pagina de Facebook a instituţiei, că a pus la dispoziţia pasagerilor 10.000 de sticle la doi litri, respectiv peste 5.000 de sticle la 0,5 litri de apă. Stocul de apă pe total reţea pentru pasageri cu ponderea cea mai mare este în zona de sud a ţării.

La ora 12:00, potrivit informaţiilor CFR Infrastructură, trenurile circulă cu viteza redusă pe următoarele intervale de staţii: Bucureşti - Grădiştea, Videle - Craiova şi Caracal - Piatra Olt - Goleşti.

Pe celelalte tronsoane de cale ferată, trenurile circulă conform graficului normal de circulaţie, precizează CFR Infrastructură.

În jurul orei 9:00, compania feroviară a întocmit o listă de măsuri speciale pentru siguranţa traficului feroviar, printre care: revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de temperaturi ridicate, însoţirea trenurilor cu personal de specialitate, în vederea identificării potenţialelor pericole, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de staţii, avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) şi transmiterea operativă a intervalelor de staţii unde trebuie să reducă viteza de circulaţie.

În acelaşi timp, compania feroviară recomandă călătorilor şi în special persoanelor cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informatii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR sau la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet. De asemenea, să aibă o sticlă cu apă pentru hidratare, să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie, iar dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observa că o persoană are nevoie de ajutor să anunţe imediat personalul de tren.

Pe de altă parte, şi CFR Călători a anunţat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a instituţiei, că au pus la dispoziţia pasagerilor 10.000 de sticle la doi litri, respectiv peste 5.000 de sticle la 0,5 litri de apă. Stocul de apă pe total reţea pentru pasageri cu ponderea cea mai mare este în zona de sud a ţării.

'În această perioadă, în Depouri şi Revizii de Vagoane se află echipe de intervenţie pentru verificări suplimentare a instalaţiilor de climatizare, a condiţiilor de confort şi pentru evitarea defectărilor de natură tehnică în parcurs. În contextul unor temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, la temperaturi care depăşesc 50 de grade Celsius la nivelul şinei, pot apărea situaţii neprevăzute şi disfuncţionalităţi', menţionează reprezentanţii CFR Călători.

În ceea ce priveşte restituirea contravalorii biletelor achiziţionate, compania feroviară precizează că pasagerii care nu pot să efectueze călătoria în situaţii de forţă majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul ne-efectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Tarife în ţară.

Bucureştiul şi 19 judeţe se află sâmbătă, în intervalul orar 10:00 - 21:00, sub Cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic.

Potrivit meteorologilor, în acest interval, în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade, iar în sudul Olteniei şi al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 şi 84 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Totodată, un număr de 16 judeţe se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic iar alte şase sub Cod galben.

Codul portocaliu va afecta judeţele Tulcea, Constanţa, Braşov, Covasna, Botoşani, cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Suceava, precum şi nordul judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi vestul judeţelor Vrancea, Bacău şi Neamţ, unde disconfortul termic se va menţine accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 36 şi 38 de grade, iar în zona montană vor fi cu mult mai ridicate decât normele perioadei.

Nu în ultimul atenţionarea Cod galben valabilă tot sâmbătă vizează judeţele Mureş, Harghita, Sibiu, nordul judeţelor Mehedinţi şi Gorj şi vestul judeţului Suceava, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO