Cîţu:Moţiunea reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic ce încearcă să mascheze situaţia economică reală a României

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat luni că moţiunea de astăzi nu este despre el şi despre ceea ce a făcut la minister, ci reprezintă un demers politic făcut de un "duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României".
Economica.net - lun, 09 dec. 2019, 16:32
Cîţu:Moţiunea reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic ce încearcă să mascheze situaţia economică reală a României

„Am ascultat cu atenţie textul moţiunii şi se pare că este o moţiune adresată mie, pentru că declaraţiile din ultimii doi – trei ani de zile, nu despre ceea ce am făcut eu la Ministerul Finanţelor Publice. Sunt mândru că cei de la PSD îmi promovează măsurile şi le tot propagă de la pupitrul acesta din Senat. Dar moţiunea de astăzi nu este despre mine şi nu are legătură cu mine. Reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României după trei ani de guvernare Dragnea, Vâlcov, Dăncilă şi Teodorovici”, a precizat Florin Cîţu, la dezbaterea Moţiunii simple „Guvernare PNL, numele tău este austeritate”, .

Ministerul Finanţelor a afirmat că de trei ani nu se prezintă situaţia reală şi că România a primit avertismente de la agenţii de rating, Comisia Europeană, FMI, analişti independenţi, toţi afirmând că România merge într-o direcţie greşită.

Florin Cîţu a adăugat că Guvernul PSD ştia că situaţia economică a României este dificilă şi a ales să ascundă acest lucru de români.

„Premierul şi ministrul de Finanţe au venit în Parlamentul României şi i-au minţit pe români. Şi am să vă dau câteva exemple de documente din minister care au prezentat situaţia în timp real ministrului şi premierului. În 28 ianuarie 2019, în momentul în care se discuta bugetul, pentru cei care nu-şi aduc aminte, Eugen Teodorovici a fost avertizat despre creşterea artificială a veniturilor în 2019 cu 12,8 miliarde ( de lei n.r.) în bugetul pentru anul acesta”, a susţinut şeful de la Finanţe.

În opinia sa, ANAF a supraestimat cu 7,5 miliarde de lei peste proiecţiile macroeconomice ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

De asemenea, Cîţu a susţinut că în luna aprilie a urmat un alt avertisment de la specialiştii MFP, dar nu s-a luat nicio măsură, iar o nouă avertizare a venit în iunie 2019, printr-o notă internă a ministerului. Atunci se ştia că bugetul va rămâne fără 8 miliarde de lei şi că fără măsuri suplimentare este posibil ca deficitul să ajungă la 4%, a afirmat ministrul Finanţelor, adăugând că şi premierul a fost avertizat în legătură cu posibilitatea ca deficitul să atingă 4% din PIB.

Nu în ultimul rând, ministrul Finanţelor a subliniat că deşi se ştia de situaţia execuţiei bugetare, la rectificarea bugetară din august, veniturile s-au majorat cu 2,2 miliarde de lei, iar la cheltuieli cu 736 de milioane de lei.

Moţiunea simplă intitulată „Guvernare PNL, numele tău este austeritate” a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi a fost citită în plenul Senatului de social-democratul Viorel Arcaş.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...