Cîţu: Multe dintre măsurile economice de relaxare care vor expira la sfârșitul lui iunie vor fi prelungite până pe 25 octombrie

O parte dintre măsurile de relaxare economică ce urmau să expire la finele lunii iunie vor fi prelungite până la 25 octombrie, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, informează Agerpres.
Economica.net - J, 11 iun. 2020, 18:31
Cîţu: Multe dintre măsurile economice de relaxare care vor expira la sfârșitul lui iunie vor fi prelungite până pe 25 octombrie

„Măsurile economice le vom lua în şedinţa de astăzi de Guvern (joi, 11 iunie 2020, n.r.). Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa. Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie”, a spus Cîţu, la Digi 24.

Recent, ministrul Finanţelor Publice declara, într-un interviu acordat AGERPRES, că, în curând, va exista un Program de relansare economică.

(„…) daţi-mi voie să nu intru în măsuri concrete, pentru că este un program pe care îl voi prezenta premierului României. Eu am văzut o versiune. Este aproape gata. Totuşi trebuie să aduc aminte că măsurile pe care le-am luat expiră pe 30 iunie. Nu am putea implementa un program care să meargă peste celălalt. Avem măsuri care încă acţionează până pe 30 iunie. Vom prezenta programul în această perioadă, dar aplicabilitatea o să fie după ce expiră aceste măsuri. În acelaşi timp trebuie să fim atenţi să vedem cum a reacţionat economia în această perioadă la aceste măsuri. Avem câteva indicii, dar totuşi ştiţi foarte bine că existe o perioadă de întârziere în economie de la momentul în care iei o măsură şi până îi vezi efectul în economie şi de aceea implementarea programului economic se va face luând în calcul şi aceste elemente. Trebuie să ştim dacă sunt foarte multe părţi în economie care au reacţionat pozitiv unele măsuri pot să continue”, a afirmat oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” împotriva premierului şi ministrului apărării
Polonia: Reuniune de urgenţă a agenţiilor de securitate, îngrijorate de „posibile tentative de asasinat” ...
Ministerul polonez de Interne a anunţat duminică o reuniune de urgenţă a responsabililor Centrului Antiterorist şi Agenţiei de Securitate Internă (ABW), după ce poliţia ar fi primit......
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Buzoianu: Achiziţii directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislaţiei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziţii directe în valoare de milioane ...
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile ...
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...