Clubul patronat de Gigi Becali nu mai are voie să folosească numele „Steaua”

Curtea de Apel Bucureşti a decis că echipa deţinută de Gigi Becali - Fotbal Club Steaua Bucureşti (FCSB) - nu mai are voie să folosească numele 'Steaua' şi 'Steaua Bucureşti' fără consimţământul clubului Armatei, CSA Steaua.
Economica.net - J, 22 dec. 2016, 07:11
Clubul patronat de Gigi Becali nu mai are voie să folosească numele

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis o acţiune depusă în instanţă de CSA Bucureşti şi au interzis clubului FCSB să utilizeze marca ‘Steaua’ în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.

‘Admite în parte acţiunea. Interzice pârâtei SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA să folosească fără consimţământul reclamantei semnele ‘Steaua’, ‘Steaua Bucureşti’ sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive’, se arată în decizia instanţei.

De asemenea, judecătorii obligă ONRC să radieze numele ‘Steaua Bucureşti’ din cuprinsul denumirii comerciale a SC Fotbal Steaua Bucureşti SA.

Pe de altă parte, magistraţii au respins cererea CSA Bucureşti de acordare a unor daune cominatorii.

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Clubul Sportiv al Armatei a deschis mai multe procese împotriva lui Gigi Becali, solicitând printre altele recuperarea unui prejudiciu în valoare de 37 de milioane de euro cauzat de folosirea ilegală a mărcii ‘Steaua Bucureşti’ de către clubul de fotbal FCSB, finanţat de Gigi Becali, în perioada 2004 – 2014.

‘Într-unul dintre procese solicităm la tribunal să îşi schimbe denumirea de Steaua Bucureşti deoarece prin decizia ÎCCJ 3425/2012 marca pe care societatea comercială o avea la OSIM a fost anulată. Acum societatea comercială îşi desfăşoară activitatea în campionatul Ligii I cu denumirea comercială. Avem o acţiune în justiţie pe această temă. Nu dorim radierea societăţii, ci schimbarea denumirii. Prin acest lucru dorim să ne protejăm patrimoniul şi mărcile pe care le avem înregistrate la OSIM’, declara pe 14 decembrie preşedintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua, colonelul Cristian Petrea.

Clubul Sportiv al Armatei şi-a înfiinţat recent o echipă de fotbal, iar fostul internaţional Marius Lăcătuş a fost numit antrenor-coordonator (director tehnic). Echipa va fi înscrisă în Liga a IV-a începând cu sezonul competiţional 2017 – 2018 şi are ca obiectiv promovarea în Liga I în anul 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din produsul intern brut anul acesta....
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Alertă meteo ANM! Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 30 de județe. Ce se întâmplă în București
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea va fi instabilă în Bucureşti în următoarele două ...
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Top 10 cele mai mari jafuri în criptomonede începând cu 2025: în total sunt aproape 3 miliarde de dolari
Atacurile cibernetice asupra platformelor de criptomonede au provocat pierderi de miliarde de dolari începând din 2025, ...
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintele Nicuşor Dan către rezerviști: Aveţi respectul şi aprecierea României
Preşedintelui Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidenţiat ...