Cluj: Clădire istorică evaluată la 5 milioane de euro, retrocedată urmaşilor familiei Banffy

O clădire istorică din centrul municipiului Cluj-Napoca, evaluată la 5 milioane de euro, a fost retrocedată în urma unei sentinţe a Curţii de Apel Cluj urmaşilor familiei Banffy, decizia fiind executorie, dar nu irevocabilă, şi urmând să fie atacată cu recurs la ICCJ de către actualul proprietar.
Economica.net - S, 18 ian. 2014, 14:28
Cluj: Clădire istorică evaluată la 5 milioane de euro, retrocedată urmaşilor familiei Banffy

Avocatul Romulus Luca, care a reprezentat interesele celor cinci moştenitori ai contesei Banffy Maria, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că procesul de revendicare pentru clădirea din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a început în anul 1999.

„Procesul de revendicare a clădirii din Piaţa Unirii nr. 10, aşa-numitul Palat Josika, a fost început în anul 1999, de către tatăl meu. Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat în 6 decembrie 2013, constatând că statul român a preluat fără titlu imobilul şi a dispus radierea dreptului de proprietate al SC Unita Turism şi predarea posesiei către urmaşii familiei Banffy. Sentinţa nu este irevocabilă, însă este executorie. Mai este cale de recurs la ICCJ, dar acest lucru nu suspendă executarea. S-au început demersuri de către moştenitori pentru a intra în posesia întregului imobil, care are o suprafaţă utilă de peste 2.000 de metri pătraţi, şi negocieri cu actualii chiriaşi. În opinia mea, valoarea imobilului ar fi cam de 5 milioane de euro”, a spus Luca.

Potrivit acestuia, la începutul săptămânii viitoare, în prezenţa executorului judecătoresc, se va negocia cu actualii chiriaşi plata chiriei către moştenitorii familiei Banffy, iar dacă nu se va ajunge la o înţelegere, aceştia urmează să fie evacuaţi din imobil.

Luca a afirmat că imobilul a fost revendicat de cinci persoane – Cristina Bojthe, Toma Ştefan Andrei Banffy, Adalbert Iosif Banffy, Andras Jozsef Banffy şi Clara Fruszina Banffy, moştenitorii contesei Maria Banffy, decedată în 1984, care dobândise proprietatea de la contesa Paula Bethlen (născută Josika).

Directorul SC Unita Turism Cluj, Alexandru Apahidean, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că sentinţa Curţii de Apel Cluj va fi atacată cu recurs la ICCJ.

„Noi ne pregătim să punem în aplicare sentinţa dată, care este executorie, dar o vom ataca cu recurs la ICCJ. Ni se pare normal ca urmaşii fostului proprietar să ceară înapoi imobilul, dar nemulţumirea noastră este că statul român face dreptate acestora printr-o nedreptate. Statul nu trebuia să privatizeze clădirea. Nu înţeleg de ce atâta grabă, dacă mai există o cale de atac. Noi ne pregătim să părăsim clădirea şi să revenim dacă vom câştiga la ICCJ. Dacă pierdem şi la ICCJ, deschidem proces împotriva statului român prin AVAS, urmaşul FPS”, a spus Apahidean.

Potrivit acestuia, în clădirea respectivă a funcţionat înainte de 1989 fostul Oficiu Judeţean de Turism (OJT) Cluj, care s-a transformat după 1990 în SC Turism Transilvania. La privatizarea acesteia, SC Unita Turism a cumpărat acţiunile de la FPS şi SIF.

„Clădirea a fost cumpărată de la statul român”, a subliniat Alexandru Apahidean.

Palatul Josika, construit în secolul al XVI-lea, a fost reşedinţa fostului comite al Clujului, Josika Antal, iar ulterior imobilul a aparţinut familiei contesei Banffy Maria. Imobilul figurează pe lista monumentelor istorice.

O altă clădire din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, Palatul Banffy, fostă reşedinţă din secolul al XVIII-lea a guvernatorului Transilvaniei, contele Banffy Gyorgy, altă ramură a familiei decât cea care a revendicat Palatul Josika, este, de asemenea, revendicată de mai multe persoane.

Palatul Banffy a fost construit între anii 1774 şi 1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, fiind unul dintre cele mai importante edificii baroce ale secolului al XVIII-lea din Cluj-Napoca.

Clădirea adăposteşte din anul 1951 Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca, cu un patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă de peste 13.000 de lucrări, instituţia aflându-se în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

„A fost deschis, după anul 2000, un proces de revendicare a palatului de către urmaşii unei servitoare, româncă, care a lucrat pentru ultimul descendent al familiei Banffy. Procesul nu este finalizat, nu s-a făcut punerea în posesie”, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan.

De asemenea, alte clădiri din centrul istoric al municipiului Cluj-Napoca au fost revendicate de Biserica Romano-Catolică, unele fiind retrocedate.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de......
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, piața rămâne pe minus
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, ...
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din noiembrie arată o creștere a pieței auto cu 35,6%, însă ...
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile de pe Wall Street şi-au consolidat anul acesta poziţia pe segmentul investiţiilor bancare în Europa, clienţii ...
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii ...