CNAB: Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de 30 minute la decolare, sâmbătă dimineaţa. Nicio cursă anulată

Cursele aeriene pot consemna întârzieri de 30 de minute sâmbătă dimineaţa din cauza ninsorii şi a viscolului, dar nicio cursă nu au fost anulată, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Economica.net - S, 15 dec. 2018, 08:12
CNAB: Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de 30 minute la decolare, sâmbătă dimineaţa. Nicio cursă anulată

„Operarea se desfăşoară normal, dar în condiţii de iarnă. Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri de până la 30 de minute, punctual şi mai mult de 30. S-a intervenit pe tot parcursul noptii şi se intervine în continuare pentru deszăpezire la piste, platforme şi căi de rulare”, susţin reprezentanţii CNAB.

Până la ora 7:00 nu s-au înregistrat curse anulate.

Adminstraţia Naţională de Meteorologică (ANM) prognozează pentru Bucureşti în aceste weekend ninsori moderate cantitativ, cu depunere de strat de zăpadă, precum şi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă.

Astfel, în intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 15 decembrie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi temporar va ninge, moderat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în medie de 8 – 12 cm, izolat posibil 15 cm. Spre dimineaţă va creşte probabilitatea ca ninsoarea să se transforme în lapoviţă sau chiar ploaie şi să se formeze polei. Vântul se va intensifica, având rafale ce vor atinge 40 – 45 km/h, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între -2 şi -1 grad Celsius.

Totodată, începând de sâmbătă, ora 8:00, până duminică, ora 8:00, cerul va rămâne noros. Temporar, sunt anunţate precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare umedă la începutul intervalului, apoi ploaie, condiţii în care, în prima parte a zilei, se poate forma polei, iar stratul de zăpadă se va topi. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale în general de până la 45 – 50 km/h. Temperatura aerului va urca uşor şi treptat, de la -1 grad în orele dimineţii, până în jurul a 2 – 3 grade, în cursul serii şi al nopţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă de sâmbătă dimineaţă, în nouă judeţe, respectiv o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vor afecta zone din 18 judeţe până duminică seară.

De asemenea, în intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare generală de vremea rea. Astfel, pe parcursul perioadei menţionate, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...