CNAB inaugurează astăzi o nouă platformă de îmbarcare-debarcare pe Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti inaugurează, marţi după-amiaza, noua platformă de îmbarcare-debarcare nr. 1 de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, a cărei capacitate a fost extinsă cu circa 10%, iar aeronava TAROM RO 382 Paris - Bucureşti va fi parcată şi întâmpinată cu salutul cu apă, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 iul. 2023, 17:48
CNAB inaugurează astăzi o nouă platformă de îmbarcare-debarcare pe Aeroportul Otopeni

Noua parcare a aeronavelor are suprafaţa de 15.865 de metri pătraţi, iar costul lucrărilor de extindere pentru întreaga zonă a fost de 21.471.180 de lei (inclusiv TVA).

Investiţia a vizat realizarea a patru poziţii de parcare pentru aeronave cu litera de cod C (de tip Boeing B737, Airbus A320 sau similare), cu o suprafaţă de aproape 16.000 de metri pătraţi, precum şi a instalaţiilor necesare operării acestora.

Iniţial, lucrările au fost demarate pe 18 martie 2019, dar contractul a fost reziliat întrucât executantul nu a respectat clauzele contractuale referitoare la termenul de realizare.

Ulterior, a fost lansată o nouă procedură de achiziţie publică, fiind elaborate expertiza tehnică şi documentaţia necesară, iar pe data de 8 septembrie 2022 au reînceput lucrările la acest obiectiv de investiţii. Demararea procedurii de recepţie a lucrărilor de extindere a avut loc pe 17 mai 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...