CNAIR: Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate

Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate, iar traficul rutier în zonă se derulează, la ora actuală, în condiţii normale, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 12 dec. 2016, 12:10
CNAIR: Lucrările de pe Podul de la Giurgiu au fost finalizate şi recepţionate

Potrivit sursei citate, recepţia proiectului ‘Reabilitare pod Giurgiu, peste Dunăre, pe DN5 Km 64+884’ a avut loc în data de 9 decembrie, acesta fiind denumit generic ‘proiect fazat’.

Lucrările s-au derulat în cadrul a două perioade de programare consecutive, respectiv: faza 1 (lucrări executate şi plătite până la 31 decembrie 2015) şi faza 2 (lucrări executate începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi derulate până la sfârşitul proiectului).

Contractul de reabilitare a podului peste Dunăre, Giurgiu – Ruse, pe drumul naţional DN5, km 64+884, a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering.

Valoarea contractului este de 46,157 milioane lei, din care 39,233 milioane lei din FEDR (85%) şi 6,923 milioane lei contribuţia Guvernul Romaniei (15%).

CNAIR precizează că, în luna noiembrie 2014, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, acestea constând într-o reabilitare structurală care a permis înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea şi vopsirea tablierului metalic.

În prezent, traficul rutier pe Podul de la Giurgiu se desfăşoară în condiţii normale, menţionează CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Statele Unite privind restricţionarea accesului......
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...