CNAIR va rezilia contractul cu firma Copisa pentru centura oraşului Mihăileşti şi va face lucrarea în regie proprie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) va rezilia contractul cu firma spaniolă Copisa Constructora pentru realizarea centurii oraşului Mihaileşti şi va face în regie proprie această lucrare, a declarat, sâmbătă, directorul general al companiei, Narcis Neaga.
Economica.net - S, 23 mart. 2019, 14:32
CNAIR va rezilia contractul cu firma Copisa pentru centura oraşului Mihăileşti şi va face lucrarea în regie proprie

„Am chemat firma respectivă luni, este o firmă spaniolă. Intenţia noastră este de a rezilia contractul. Ei au avut termen de începere în iulie 2016 şi termenul de executare a fost de 12 luni. Nu există probleme cu exproprierile decât într-o zonă mică, care nu le afectează restul lucrărilor. Progresul lor fizic din 2016 până acum este undeva la 30%. Stadiul financiar este de 34%, deci nu sunt probleme cu plăţile din partea noastră”, a spus Neaga.

Potrivit acestuia, CNAIR va face lucrarea în regie proprie, fiind vorba de doar 3,2 kilometri.

„Cu această firmă am avut probleme şi la centura Târgu-Mureş. Nu au resurse financiare, nu au resurse umane şi invocă faptul că nu am plătit la zi. Însă plăţile sunt la zi. Ei invocă o clauză contractuală, o formulă de escaladare a preţurilor. Timp de 12 luni compania nu a considerat normal să aibă o formulă de actualizare a preţurilor şi, din acest motiv, nu a fost introdusă în contract. Ei şi-au asumat această situaţie şi au semnat contractul. Nu vii după trei ani să spui că nu ai formulă de escaladare a preţului când tu pe şantier ai 10-15 oameni”, a continuat oficialul CNAIR.

Anterior, în aceeaşi conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că va rezilia fără discuţie orice contract care nu este respectat.

„Unde nu sunt mobilizaţi, (constructorii – n.r.) pleacă acasă şi trei ani nu mai au ce căuta în România, le dăm certificat constatator negru şi am încheiat discuţia. Ce tot stăm atâta să le zic de fiecare dată când mă duc pe şantiere. Le-am zis că nu voi mai anunţa când plec, voi anunţa presa cu o oră jumate-două înainte să ajung pe şantier. Nu mai am de ce să anunţ dinainte”, a arătat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...